Vouă, farisei ai vremii
Autor: Felicia Damian  |  Album: Reflexiile Humei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Apifelix.76 in 19/11/2023
Vouă, ce gustați plăcerea prin cotloane și-ntuneric,
Osândind la ștreang Iubirea declarată prin Cuvânt,
Vouă, ce-adorați arginții câștigați în mod himeric,
Vă dedic aceste versuri, scrise fără vreun avânt!

Vouă, farisei ai vremii ce c-un zâmbet umpleți cupa
Cu venin și cu otravă, invocând divinități,
Lăsați porumbeii păcii să își vindece aripa!
Vouă vă imput în slovă multele atrocități!

"Pe la mese sunteți primii", vă hrăniți cu poezie,
Pe când toți sărmanii lumii mor flămânzi și însetați,
Nu v-abateți de la dogmă, chiar de știți că-i o prostie!
Voi, în numele iubirii, câți Cristoși sacrificați?

Chiar de veți conduce lumea cu sadism și cu putere,
O să-mi cânt iubirea liber, sub albastrul cer senin!
Dragostea e cea mai mare dintre tot ce-aici nu piere,
Ea mi-e Dumnezeu și Lege, legământ etern, divin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 198
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni