Venisem de dor...

Am auzit plânsul cenușii neamului meu
în toiul din noapte;
fețe-ntunecate, voci drogate
acoperite capete cu turbane,
tulburau liniștea,
odihna neamului meu
osândindu-l la noapte…
Tăcerea?
Osândă primită
de cei ce vor liniște-n țară și pace;
cenușa poporului meu
plânge pe nerăsuflate.
Venisem de dor, de departe,
să mai văd fața poporului meu,
dar rădăcina, cenușa
a neamului meu
plânge ca un chimval
condamnat la moarte.