Să ne rugăm cu toții cu lacrimi de căință
Autor: Teodor Groza  |  Album: Rădăcina celor neprihăniți  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de TeodorVS in 18/10/2023
Să ne rugăm cu toții cu lacrimi de căință
1 Petru 4:7

Să ne rugăm cu toții cu lacrimi de căință,
Să cerem de la Domnul, iertare, biruință,
Să fim creștini smeriți, cu bună mărturie,
Mai plini de-nțelepciune, de har și bucurie!

Să ne rugăm din suflet acum cât se mai poate,
Că mulți se vor ruga zadarnic după moarte,
Să nu uităm că lumea aceasta-i trecătoare,
Și toate câte sunt au vremea lor sub soare!

Să ne rugăm fierbinte, să rezidim altare,
În tinda casei noastre, dar și în Adunare,
Tot ce avem nevoie să cerem prin credință,
Că prin Isus Hristos sunt toate cu putință!

Să ne rugăm umili cu frunțile-aplecate,
Să fie între oameni respect și unitate,
Să piară dușmănia, mândria, răutatea,
Să răspândim lumina, iubirea și dreptatea!

Să ne rugăm statornici în duh de stăruință,
Nu doar în vremuri grele sau din obișnuință,
Acelui ce ne-a dat viața și mișcarea,
Îi suntem toți datori cu toată închinarea!

Să ne rugăm convinși că doar prin rugăciune,
Se-nfăptuiesc minuni și mari schimbări în bine,
Minunea cea mai mare-i ca omul păcătos
Să poată fi schimbat în chipul lui Hristos!

Să ne rugăm cu patos să vină o trezire,
Peste creștinătate și-ntreaga omenire,
Să urmărim mai mult și pacea și sfințirea
Să știm că ne așteaptă în Ceruri răsplătirea!

de Teodor Groza
17.10. 2023
Vișeu de Sus
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 512
Opțiuni