Vârste, întâmplări, coincidențe! ...



Nu mai sunt tânăr,
La vremea iubirilor,
Nici măcar, de vârstă medie,
Ci om bătrân...
Încă-n, deplinătatea puterilor,
Sub greul amintirilor,
Și parc-aș incerca, din ele să enumăr,
Din șapte decenii, purtate pe umăr.
La absolvirea, fiecărei școli
De la primară, la facultate,
Se, iveau, probleme fundamentale,
Ca, niște-ntâmplări neașteptate,
Averse, inundații, cutremure,
Schimbări sociale,
Și-acum spre sfârșit
Și câte-o molimă,
La răsărit, război
Și-ntreb de, unde-atâtea nevoi? ...
Ce-o fi, Doamne cu noi! ? ...
Cu-așa puțină Lumină? ? ! !
Și-n oricare amintire,
Mult prea puțină, iubire! ? ...
În adolescență, m-auzeam strigat
Pe numele mic, de cine nu știam
Priveam, înapoi, la piața goală
Era, vocea unei fete, pe care-o cunoșteam! ! ...
Pe când, picuri mari, asfaltul îl spală.
În aceeași vreme, presimțeam orice,
Lucru important, ce se apropie.
Am, multe exemple, când premoniția,
Clar își derula, toată grația,
Despre lucruri parcă, venite de departe,
Și nu orice fapt, sau banale fapte.
Asta avea și tata și eu simțeam ferm,
De mi-am scăpat mama,
De-accident de tren! ! !
Iar când, eu, aveam numai patru ani,
Fuga, a lăsat lucrul, de la gară
Tata, presimțind fiul, c-o să-i moară
Și tensionat, din cale afară! ! ...
Zăceam lat dar Domnul,
Morții nu, m-a lăsat,
Știam, la un moment dat, subiectul clar,
Care va fi dat la examen, chiar
De nu era-n programă,
Dar asta o vreme,
Mai apoi, mai rar, pe multiple teme.
Și încă, ceva de neexplicat,
Un moment știam, din ce va fi îndat,
Sindrom ”deja vu, deja auzit,”
Și mai clar” trăit”, sau” deja vorbit”
Ori” deja citit”.
De parc-un duh, mie-mi șoptea,
Răspunsul, la ce, mă preocupa
Venit de sus de undeva,
Când eram epuizat, brusc în mine
El, dădea răspuns la ceea ce,
Atât de mult, mă frământa! ! ...
Faptul în sine,
Mă surprindrea și asta spre bine
Aceste lucruri, le simțeau și părinții,
Mama în vis, și tata, aievea
Le pătrundeau, în adâncul ființii,
Despre ele-mi, spuneau doar, câte ceva.
Dumnezeu, să le găsească,
Locaș, în slava cerească! ! ...
Acum, bătrân, prevăd ori visez
Oameni, ce-au plecat de-aici,
Într-un crez.
Pe cei ce i-am iubit
Sau îi iubesc, mai mult,
Părinții, la-nceput,
Familii-ntregi, pentru prima oară,
Nepoți, veri sau unchi
Aflați în prag să moară,
Premoniții-n, limbaj psihologic,
Lucruri ce n-au suport, logic,
Ceea ce simt, animalele,
Când stau să le moară stăpânii! ...
Vedem cum, la moartea lor, urlă câinii
Și te rog, Tată, ne iartă,
Dacă aceste lucruri, ne împresoară...
În toamnele vieții, și-n a lor primăvară,
Te rugăm, Stăpâne, să nu te mânii,
Mult aș vrea,
Să cred că aceasta-i, o cale,
Nu spre blestem,
Ci, Binecuvântare,
Nu duh de ghicire, Pytonicesc
Ci un Duh, de iubire, Dumnezeiesc,
Fiindcă, nu-ntreb
Și nu iscodesc,
Ci, doar, vorbesc
Și odată Domnul, în vis
Mi-a spus să-l cinstesc,
În toate felurile, ce le cunosc,
În zilele, de sărbătoare,
Și-n cele de post,
De-aceea-l, laud în scris,
Și-atunci, mă smeresc,
Și-n cântece-l nalț și-l Slăvesc,
Mă bucur, porunca, să-i împlinesc...
Cum m-am legat:
”-Cât trăiesc”.

Moldovan Pavel
27.11. 2022.
A L B A