Domnul, omul, Luna și toamna


Veghează luna-n răsărit,
Parcă-i lentilă, de contact
Sau ca, un paznic, brusc trezit
Care de-o spargere ia act, , ,

Stă pe spate-n, înălțimi
Ce nu par, atât de sus
Cum sunt în slavă, Heruvimi
La îndemâna, Lui Isus.

Gălbui-portocalie, mută
Lumină dă pământului,
Și diafană, se sărută
Cu pacea, infinitului! ! ...
În curgerea timpului.

Nu se-aude nici un sunet,
Nu aud cântînd, vre-un greier
Doar dinspre, poligon, un trăsnet
În vigilența, unui creier.

Două trei stele-mprăștiate,
În care idolatra, Venus
Cea ruptă, de, singurătate
Lumini ne strecoară, bonus.

Încă nu s-a pus pe Terra,
Răcoarea dimineții, toamnei
Ce-nviorează atmosfera,
Ducând, la încheierea hainei.

Singur, cuc, în noaptea mută
Cuvinte-nșir, în șir, pe-o coală
Când dintr-o, tufă de cucută
Iese-un arici, în strada goală,

Mai nou, aici în cartier,
Vânează vulpi, în plină noapte
Și puii, de pisică, pier
Și-ajung în vizuini, departe.

Găini cotcodăcesc, mai nou
Prin curți, aleargă speriate
Când al cocoșilor ecou,
Se-aude de departe-n noapte.

Un dihor, aleargă în noapte
Printre, roțile mașinii
Ființe-așa de blestemate,
Ce pot mușca, până și câinii.

Îl văd pe unu-n, ore mici
Și de oameni, nu-i departe
De măsura, unor pisici,
Aleargă-n drum, în salturi-nalte.

A ajuns la noi natura,
Să-și, reloce fauna,
Că omul, cu-agricultura
Își vede doar dauna.

Abia acum, resimt răcoarea,
Luna-i cu marginea, mai mare
Ea strălucește, în onoarea
Celui ce ia dat mișcare! ! ! ...

Cuget acum, la esențe
A ceea ce ne-nconjoară,
A celor, îmbrăcați în zdrențe,
Ori la timpul, care zboară

Cel Ce ține-n, echilibru,
Lanțul trofic pe pământ,
Știm că E de alt calibru
Nu-l compar cu-n simplu Sfânt

El ne paște-n pășuni verzi,
Dumnezeu Adevărat,
În care bine-i să, te-ncrezi
Ce-a făcut, multe minuni
Una mare:
-Ne-a iertat.

Noi de spini, i-am pus coroană,
Lovind pe, cap trestia
Fapta rea și inumană,
Ne-am, purtat, ca bestia.

Când L-am înălțat, pe cruce
Pentru noi, El, se ruga
Că s-a chinuit, a duce
Păcatul atâtora! ! ! ...

De-aceea la judecată,
E drept și imparțial,
Cântărind, întrega gloată
Cu-n cântar, fără egal.

Cel ce i-a fost devotat,
Și cel tare în credință,
Să fie încredințat,
Că n-adoarme-n, neputință.

Nu va dormi, decât timpul
Până la venirea Lui,
Când va părăsi, mormântul
La strigarea Domnului...

Va fi iar în veșnicie,
Precum, Moise sau Ilie,
Și cu Cel Ce l-a salvat
Sfânt și Binecuvântat! ! ! ...

Luna ce-o denumim, astru
Sus pe boltă, s-a-nnălțat
Bate într-un, gri-albastru
Pe cerul, ce s-a luminat.

Moldovan Pavel
09.09. 2023.
ALBA