Privind în urmă

Privind în urma noastră pe cărare,
Au fost vremi de har și cercetare.
Au fost vremi de lacrimi, pocăință
Sinceră și de trăire prin credință.

Credința era vie, tare și bună,
Ne-adunam la părtășie fără lună.
Nu conta de-i viscol sau furtună,
Numai să fim cu frații împreună.

Pe-ntuneric, ploaie și noroi,
Ne duceam cu drag, doi câte doi.
Veneau frați de peste dealuri,
N-avea nimeni alte idealuri.

Veneau frații de prin țară,
Nimeni nu stătea pe-afară.
Rugăciunea era cu foc și lungă
Și părea că nu-i s-ajungă.

Erau lacrimi mult mai multe,
Venea Dumnezeu s-asculte.
Ne-ntâlneam în locuri diferite,
Toți cu inimi și cu gânduri fericite.

De-abia așteptam să fim împreună
Toți cu-n gând și voie bună.
Oaspeți bucuroși primeam
Și pe Domnul slavei lăudam.

Dintr-o pâine neagră cum era
Mâncam toți cu bucurie și-ajungea.
Era toată casa noastră plină,
Și tot mai doream să vină.

Dar acum, să vină la adunare
Unora le pare greu și de-i soare.
Vremea-i dulce, calea-i bună,
Greu ne strângem împreună.

Nu-i nici noapte, nici noroi
Și tot rece-i dragostea-ntre noi.
Frații-s doar mai jos, la vale,
Pe la ei, eu nici n-am cale.

Frații s-au strâns în grădină,
Dar el n-are timp să vină,
Altul suferă sau moare,
Dar el doarme și nu-l doare.

Rugăciunea-i pare tare lungă,
Lenea-l ține-n pat pe-o dungă.
Lacrimile-s mult prea rare,
Doar când paguba-i prea mare.

Vorbe multe, rele și deșarte,
Inima-i de Domnul departe.
Și din cât belșug s-ar strânge,
Pentru Domnul nu s-ajunge.

Europa-ntreagă o străbate,
Dar el nu vede decât păcate.
N-are ochi să vadă îndurarea
Ce i-a ocrotit și i-a păzit cărarea.

Astăzi cele mai bune-ndemnări
Sunt să căutăm vechile cărări,
Să aprindem focul dragostei cerești,
Lăsând la o parte lucrurile pământești.

Doamne, mai coboară astăzi norul,
Și înviorează iarăși tot poporul,
Să-Ți cântăm cu mic și mare osanale,
Așteptând cu dor ziua venirii Tale!
Amin.
(Prelucrare - 2019)