Scrisoare pentru copiii mei
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie revizuită  |  Tematica: Copii
Resursa adaugata de dinescuemilia in 15/06/2023

M-am hotărât să scriu un gând
Să știi de-ai să mă vezi plângând,
Plâng pentru tine, puiul meu,
Am plâns și am să plâng mereu,
Din ziua când eu te-am făcut,
Am plâns, mai mult nu am putut,
Cu lacrimi multe am strigat
Și cerului eu te-am predat.
Orice ar fi, îi mulțumesc
Din suflet Tatălui ceresc,
Că știu că El te-a ocrotit
Din ziua când te-a zămislit.
Eu n-am putut să te ocrotesc
Și astăzi, zilnic mă căiesc,
Am vrut să fiu o mamă bună,
Dar cerul, doar, poate să spună
Căci am făcut tot ce am știut,
Mai mult, mă doare, n-am putut.
°°°°°°°°°°°°°°°°°°
De plâng, eu plâng doar pentru voi,
Aș vrea să nu simt un război,
Dar inima simte durere
Și-n rugăciune zilnic cere
Ca Dumnezeu să vă trezească
Și lumea să nu vă răpească,
Să vă întoarceți la Hristos
Căci cerul e cel mai frumos
Și Domnul când s-a răstignit
Doar pentru noi El a murit
Și pentru noi a înviat,
O garanție El ne-a dat
Că se va întoarce pe pământ
Să ia cu El în cerul sfânt
Pe acel ce este credincios,
Nimic nu este mai frumos
Decât să stăm în veșnicie,
E visul meu, Domnul o știe,
De aceea strig și voi striga
În rugăciune eu voi sta.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 485
Opțiuni