Alb de lumină
Autor: Nicholas Dinu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de nichodin in 24/08/2007
Între Tine şi mine sunt eoni lumină
Distanţe ce nu se pot măsura
Între mine şi Tine e-o inimă plină
De-nmiresmată prezenţa Ta.

Doamne, când alţii orbecăie-n noapte
Fără să ştie drumul curat
Eu îngenunchi cu roiul de fapte
Şi simţuri, aici, în stupu-mi mirat.

Terebinţi ai cântării îmi zboară din gând
Unşi pe urechi şi pe buze cu nard.
Poposesc la Golgota, pe Fiu sărutând
Şi-n raza iubirii se-mbracă şi ard.

Aici au văzut divinul murind,
Aici se-mpreună cer şi pământ,
Izvoarele harului curg şopotind
Sahare umplând, de viaţă şi cânt.

Ţi-aduc drept ofrandă de crin şi opal
Crepusculul blând din duhul meu jerb
C-atunci când în el Tu cobori sideral
Cuvintele-mi toate sunt salturi de cerb.

Şi inima, Doamne, mi-e privighetoare,
E-un curcubeu în noapte şi cnut
Şi ca o albină cu moi aripioare
Goneşte spre casă cu dor senectut.

Între mine şi Tine norii dispar,
Îşi mută în scorburi orfane chilia.
Între Tine şi mine zorii apar
Când alb de lumină adulmec vecia.


Nicholas Dinu
August 20, 2007
alb de lumina
E un buchet de emotii dulci si adanci. te simti mai plin de iubire. simtaminte puternice de apartenenta de CEL PLIN DE LUMINA.
ALB DE LUMINA
e super tare poezia si ar fi bine sa fie mai multe postate pe site(vorbesc de cele scrise de acelasi autor) mi-a patruns cu adevarat inima
Astept
pace frate Nicholas Dinu! Astept cu nerabdare noi poezii scrise de tine si puse pe site! Imi plac tare mult! Si eu as dori sa adaugi cat mai multe! Fii binecuvantat! Si Domnul sa iti dea inspiratie cat mai multa!
Statistici
  • Vizualizări: 2211
  • Export PDF: 10
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni