Înțeleptul cel mai mare
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la vorbire la tăcere  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 07/04/2023
2 - Înțeleptul cel mai mare

Înțeleptul cel mai mare
Din oricare adunare
Este vorbitorul care
Își cunoaște-a lui chemare,
E mai scurt în cuvântare
Și mai lung în meditare.

Nu fi-n stare niciodată
A bârfi pe nici un ins
Că nu ți-e la bârfire locul,
Nu știi ce va arde focul
Când o dată l-ai aprins
Și bârfa-n lume s-a întins.

Fă binele-n ascuns oriunde,
Când vorbitori de rău nu-ți vrei.
Pleacă-te smerit și-nvață
Că, dacă vrei să-l faci pe față,
Așteaptă-te oricând la ei
Să te bârfească fără temei.

Mult poți câștiga cu bune,
Prin cuvinte și purtare.
Tot ce nu poți cu frumosul
Nu vei rezolva în „dosul”...
Cu nimic nu ești în stare,
Dacă nu poți cu răbdare.

Umple golul vorbei tale
Cu al faptei aur greu.
Atunci au să te cinstească
Fără să te clevetească,
Văzând faptic crezul tău
Oamenii și Dumnezeu.
Amin.
(Joi, 4 februarie 2021)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 319
Opțiuni