Dar de nuntă

Este vorba despre-un tânăr, sincer, credincios,
Ce se îndreaptă cu jertfire către Mirele Hristos.
Simțind că e vremea-n care să-și aleagă o soție:
„În această zi, o, Doamne, hotărăște care să fie.

Fata care va păși prima-n casa de-adunare
Hotărăște Tu, o, Doamne, eu mă leg cu ascultare
Să fac voia Ta, Părinte, s-o iubesc cu bucurie,
Ea să fie aceea care Tu mi-ai rânduit-o mie.”

Din moment ce vine prima la-nchinare, cred,
Și sunt fericit s-aștept clipa-n care am să văd,
A mea problemă rezolvată. Domnul dezleagă misterul:
Că e o fată credincioasă și cu dragoste de Domnul.

Am plecat de dimineață ca să fiu eu primul,
Lângă ușă, pe ultima bancă, alegându-mi locul.
Fiind atent nu la amvon, ci la cine-avea să vină,
Inima, gândul și ochii nu aveau odihnă.

În ceea zi, am fost total absent la adunare,
Nu știu cine s-a rugat și cine-a fost la predicare.
Am tăcut, am fost absent și la cântare,
Nici la rugăciune nu aveam o bună concentrare.

Repetam mereu: „Răspunde-mi astăzi, Doamne!”
Treceam pe listă toate fetele din adunare,
Tăiam de pe listă pe acele ce veneau târziu
Și cu ochii tot la ușă, eu atent voiam să fiu.

M-am liniștit puțin la prima rugăciune,
Aveam emoții foarte mari. „O, Doamne, fii cu mine!”
Știam că-n timpul rugăciunii nimenea nu intră.
Și-apoi s-a întâmplat, părea că-i vis, o adiere sfântă.

În timpul cântării, după rugăciune, a intrat
O soră tânără, drăguță, cu uimire-am constatat.
Nu-i știam nici numele, recent venită-n adunare
Mama ei o însoțea și când venea, și la plecare.

Dumnezeu îi îndreptase pașii chiar acum.
Am urmărit-o cu privirea. Domnul este bun!
Înfățișarea ei pleda seriozitate și modestie.
Ea era aleasa ce urma să-mi fie de acum soție.

Fără să întoarcă capul, fata mea stătea cuminte,
Nu conta cine vine, cine pleacă, ea privea-nainte.
Cântările pe de rost toate parcă le știa,
Fără s-o cunosc, prindeam tot mai mult drag de ea.

După două ceasuri de-adunare, parc-o cunoșteam de mult,
Era prietena, logodnica, soția mea făr' ca ea să fi știut.
Vedeam istoria lui Isac cu Rebeca la fântână,
Momentul când robul a văzut viitoarea lui stăpână.

Am trimis bilet că am de spus ceva adunării,
Palpitam la gândul c-aș putea fi dat uitării.
Când numele mi-am auzit, eu mi-am ridicat privirea
Și cu-o voce tremurândă am mărturisit toată lucrarea.

Că mă joc cu lucruri mari, mulți se poate c-au gândit,
Așa ceva-n adunare la noi n-a mai fost întâlnit.
Avea adunarea o mirare și eu am constatat aceasta,
Le-am văzut nedumerirea, am încheiat, arătând și fata.

Nimeni nu a scos o vorbă, au plecat capul în jos.
M-am uitat la tânăra mea, eram tare curios,
Parcă avea un zâmbet, ce-o fi gândind ea oare?
M-am retras rușinat, tăcerea era apăsătoare.

De ce nu s-or fi bucurat oare cei din adunare?
Mă simțeam zdrobit, aveam nevoie de încurajare.
Acasă am îngenuncheat și m-am rugat fierbinte:
„Doamne, vreau să mă ajuți, să mă luminezi la minte!”

A doua zi am alergat la păstor, dar m-a primit cu tăcere,
Niciun răspuns, nicio încurajare, nicio părere.
L-am întrebat ce să fac, cu lacrimi în ochii mei.
„Du-te la ea acasă și vorbește cu mama ei!”

Am alergat unde trebuia la început cu sufletul la gură,
Tot drumul m-am rugat, și-am fost primit cu căldură.
Am reluat întreaga poveste, ea m-a invitat să iau loc,
Purtarea stranie a păstorului nu a mirat-o deloc.

Eram hotărât să nu plec fără un răspuns detaliat.
„Dragul meu, trebuie să-ți spun ceva important
Despre care se pare tu nu știi nici o boabă.”
Și sora îmi spuse cu tristețe, că fata ei e oarbă.

De aceea a tăcut adunarea și păstorul în derivă.
Noi n-am avea nimic la toate acestea împotrivă,
Dar cine se leagă de-o ființă neajutorată
Care în loc să-ți fie de ajutor, ea însăși trebuie ajutată.

Auzind acestea m-am blocat complet, deodată,
Eu vedeam doar chipul ei frumos de fată.
Îmi venea să plâng, dar fără să mă vadă,
Simțeam nevoia să mă rog și am ieșit afară.

Acas-am plâns cu lacrimi, pe-nfundate,
După o mare frământare, m-am trezit la realitate.
„Doamne, Tu niciodată n-ai greșit cu fapta!
Vreau să duc până la capăt hotărârea mea și voia Ta.”

Ce-i dacă e oarbă? Are dreptul la un strop de fericire.
Și o dragoste de sus mă umplea cu bucurie.
Dacă era sănătoasă și Domn-un accident permite
Tot aș fi iubit-o, chiar mai mult ca înainte.

Eram fericit, gândind doar la fericirea ei.
M-am întors din nou cu păstoru-n casa fetei.
M-am apropiat de fată, n-am mai stat deoparte:
„Nedespărțiți de-acum noi vom fi până la moarte.”

Mama ei a izbucnit în plâns și ne-a îmbrățișat.
Am îngenuncheat cu toții și-apoi ne-am rugat.
O povoară grea de pe umerii mei era acum luată,
O problemă deloc ușoară fusese rezolvată.

M-am bucurat, fiindcă căsătoria noastră, știam dinainte,
Urma să fie oficiată de un frate cu daruri sfinte.
Păstorul bisericii, de unde venise logodnica mea,
Slujitor smerit al Domnului, de la el a-nvățat ea.

Între timp ne-am cunoscut mai mult, mai bine,
Cântările viitoarei mele soții înduioșeau pe-oricine.
Domnul compensează defectele îngăduite
Cu har și-nțelepciune, și daruri felurite.

Când cei din jur admirau rochia ei de nuntă,
Mama ei le-a făcut semn să nu mai facă zarvă multă,
Să nu o întristeze cu frumuseți ce nu le vede,
Să nu îi strice fericirea, visul ei în care crede.

Tineretul a pregătit un program minunat,
Tot ce s-a făcut la nuntă a fost binecuvântat.
Prima nuntă cu un partener infirm, deocamdată,
Mulți spuneau că formăm o pereche minunată.

A sosit momentul legământului, a sosit și clipa
Când amândoi am spus „un da” pentru totdeauna.
Cei doi frați păstori s-au îndreptat spre noi,
I-am strâns mâna și am îngenuncheat amândoi.

Când mâinile fratelui au atins capul soției mele
Ea a scos ușor un strigăt: , , Am simțit o putere”.
Parcă tot cerul se cobora atunci pe pământ.
Când i-a venit rândul să se roage, a-nceput cu avânt: ,

„Ce rochie frumoasă am! O, Doamne, ce albă o văd!”
Apoi mai tare și mai tare: , , Isuse, văd! Isuse, văd!
Doamne, mi-ai dat vederea! Cum să-Ți mulțumesc de îndurare?”
Am înțeles și eu ce s-a întâmplat, și întreaga adunare.

Am primit un dar de nuntă, era o mare minune
Și toată adunarea a îngenuncheat la rugăciune.
O rugăciune de mulțumire cum n-a mai fost vreodată
Și la încetarea murmurului s-a auzit vocea ei curată. ,

„Doamne n-am cuvinte să-ți mulțumesc, nu-s cuvinte-n fire,
Că-n această zi fericită, mi-ai dat mai mult ca orice fericire.
Astăzi i-am putut vedea prima dată pe frați și surori,
Pe care i-am deosebit numai după glas, uneori.

Îți mulțumesc că am văzut păstorul care m-a-nvățat.
Îți mulțumesc că am văzut pe mama care m-a purtat.
Îți mulțumesc că îmi văd soțul ce trecând peste coline,
Piedici mari și multe, de care s-ar fi împiedicat oricine,

M-a ales totuși pe mine, chiar de nu vedeam.
Tu ai făcut această alegere, eu nici nu știam.
Ai schimbat durerea-n bucurie, întunericul în lumină,
Dându-mi un nou sens vieții, bucurie deplină.

Abia acum pot să Te rog să mă ajuți să trăiesc în lumină,
Că mă pândesc mai multe ispite și nu știu ce-o să vină.
Doamne, fii binecuvântat în veci pentru prezența Ta-nnoită,
Pentru bucuria ce mi-ai făcut-o, pentru darul Tău de nuntă!”
Amin.
(2018)