1 - Datoria

Cel mai bine-i să-ți întinzi piciorul
Doar cât pătura-ți permite-acoperirea.
Să nu datorezi nimic, nu știi viitorul,
Nu te-mprumuta mereu, nu așa-i menirea.

Cheltuie cu cumpătare, cere-nțelepciune,
Domnul va-nmulți puținul... îndeajuns,
Ca să poți trăi smerit și cu fapte bune,
Făr’ să iei pe datorie, și să ai destul.

Dacă totuși ești dator, dă-ți toată silința
Să te-achiți de datorie cât mai onorabil,
Să se vadă deslușit, că ai toată voința
Și nu-ți permiți ca să te-ntinzi neplauzibil.

Că atunci când sunt dator, dacă-mi permit
Ca să cheltui cât nu-i musai neaparat,
Eu mă osândesc pe mine însumi negreșit,
Profitând de munca altuia, eu fac păcat.

Cel mai bine-i să poți tu să dai la alții,
Când primești ești robul celui ce ți-a dat.
Robul Domnului de-ai fi pe calea vieții,
Ai să propășești în toate... ne-ncetat.

Partea celor răi e de-a fi datornici.
Domnul să ne dea lumină ca să chibzuim
Și cu-nțelepciune totdeauna rodnici,
Cu tot ce ne-a dat și-n toate să-I slujim.

Voia Lui cea sfântă s-o-mplinim victorioși,
Să fim sare și lumină peste tot voioși,
Blânzi, smeriți, cu cumpătare... bucuroși,
Domnului să facem cinste... credincioși.
Amin. (2018)