Din amintiri indepartate se contureaza-un chip blajin
Ca primavara, si ca cerul cand e albastru si senin,
O vad pe tanti Veronica, si gingasie deslusesc
Pe fata ei, ca trandafirii in prima zi cand infloresc.

Ne-a-imbogatit copilaria prin felul ei smerit de-a fi,
A dovedit ca e posibil ca sa slujesti fara-a carti,
Din limitatele resurse la toti cu drag a daruit,
Si din bucata ei de paine intotdeauna a-impartit.

O inima asa de mare, c-am incaput in ea noi toti
Si ne-a iubit deopotriva ca pe copii si pe nepoti,
A incetat ca sa mai bata pe-acest pamant de suferinti,
Dar zborul si-a luat spre ceruri, la locul ei printre cei sfinti.

Sfarsita-i lupta si necazul, caci alergarea si-a sfarsit,
Si pentru ea acum rasuna cuvintele: "Ai biruit!";
Aici ramane amintirea, dar intr-o zi ne-om revedea,
Si-n ziua-aceea biruinta deplina si noi vom gusta.