Ce mult am vrea
Autor: Bujorean Victor  |  Album: Spre țara eternă  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de bujorean.victor in 17/12/2022
Ce mult am vrea!

Ce mult am vrea să fim,
În Betleemul de-altădată
Cu păstorii să păzim,
Oițele, în pășunea bogată.

Și să privim cum îngerii se adună
Și înspre noi cum vin în zbor
Și apoi să auzim vestea bună,
Vi S-a născut un Mântuitor.

Am vrea să ascultăm cântarea,
Care corul de îngeri a cântat
Și să vedem cum iubirea
Într-un Prunc S-a întrupat.

Apoi să mergem imediat,
În locul cel vestit de sus
Și cu respect adevărat,
Să ne închinăm Lui Isus.

Alături de Iosif și Maria
Să privim pe Cel Vestit
Și cu toată bucuria
Să-I spunem: Bine ai venit!

17 Decembrie 2022 Bujorean Victor.





Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1174
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni