Împrumutat
Autor: Bodea Florina  |  Album: Dioptria lacrimei  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ninna93 in 04/12/2022
Sunt Ruben, tata e profet
În satul meu am privilegii
Dar când crescui am fost mutat
La Elisei
Să-nvăț din Cartea Legii.

Ca mine și-alții s-au mutat
Și stând acolo-ngrămădiți
Ne-am hotărât să lărgim locul
Și spre Iordan
Ne-am dus grăbiți.

Noi l-am rugat și pe profet
Fii bun, vino și tu cu noi!
Și Elisei înduplecat
A luat mantaua
Și a pornit în pași vioi.

Să pot s-ajut luat-am cu-mprumut
Secure făurită-n satul Gath
Tăiasem bârna stând pe mal
Coada-i s-a rupt
Și fierul s-a rostogolit. Vai! am strigat

O, nu-n Iordan! Vai! Domnul meu,
Era un lucru-mprumutat!
Și am îngenuncheat pe mal
Cu mâna-ntinsă
Tare supărat.

Ruben, mă strigă Elisei
Arată-mi unde a căzut!
Mă uit buimac, întind un deget
Și Elisei aruncă-n apă
Lemnul în mână-avut.

Deodată, lângă el, ce văd
Fierul de la secure stă, plutește
Și inima mi s-a oprit
Ridică-l! Zise el
Și mâna am întins orbește.

Și-atunci am înțeles că sunt
Secure cufundată în Iordan
Și n-am putere ca să ies
Oricât mă zbat
Nu pot ieși, nu pot pluti, e-n van.

Dar lemnul aruncat de Sus
A luat blestemul și m-a ridicat
Din moarte la viața-n El
La dragoste
S-ajung la Cel ce m-a împrumutat

Sunt Ruben, fiu al Tatălui ceresc
Scos din Iordan prin lemnul crucii
Vino și tu, cufundă-te, primește-L
Citește și-mplinește
Ba nu, iubește Cartea Legii!
Scrisă în biserică la noi la Peniel la predica fratelui Ionuț Popovici din 2 Împărați 6: 1-7. Minunat! Mulțumesc că sunt împrumutat! Tu?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 237
Opțiuni