Fulgul de nea
Autor: Ana-Maria Costin  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Ana.maria in 02/12/2022
Fulgul de nea

A început ușor să ningă...
Niște fulgi zurlii pe pământ vor să ajungă,
Dar în căderea lor, pe vânt îl întâlnesc,
Luptând cu acesta, într-un final... se topesc.

Apoi mă gândesc la viața mea...
Nu-i oare aceasta ca un fulg de nea?
Călătoria mea pe marele pământ
Se va sfârși odat' la recele mormânt.

Mă-ntreb acum, gândindu-mă la fulg,
Eu ce taine în viața mea pot să divulg?
Pot eu oare să rămân curată ca și neaua?
Sau în umbletul meu îmi voi murdări mantaua?

Și tristă, îmi dau îndată seama
Chiar de-i mic, fulgu-i mai puternic, el nu are teama
Vântului ce-l bate din spate și din față,
Aș putea eu oare să-nvăț a sa povață?

C-atunci când voi fi purtată
De vânturi, ce la pământ vor să mă vadă
Să fiu precum un fulg ce crede
Că-n urma sa au rămas doar bune fapte.

Veni-va chiar și vremea ușor de-a mă topi,
Dar știu că în Isus, eu veșnic voi trăi
Mă voi păstra curat ca fulgul cel sfios
Și-o veșnicie cu Domnul cânta-voi melodii voios.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 438
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni