Glasul
Autor: Ana-Maria Costin  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Ana.maria in 14/11/2022
Glasul

Hai la Isus! O voce blândă te cheamă
O auzi peste tot în juru-ți și ți-e teamă,
Dar glasul Celui ce strigă se aude tot mai tare
Ascultă, nu fii nepăsător de-a Sa Sfântă chemare!

Fă liniște în jur să poți ușor auzi
Ce Isus cu drag îți spune zi de zi,
Oprește-te un ceas din fugă și aspirații
Că Cel ce-i Sfânt te vrea, ești scris în Cartea Vieții.

Privește 'nspre Cer, de-acolo-ți vine ajutorul
De la El, Tatăl și Scump Fiu al Său, Mântuitorul,
Nu privi la oameni, nu au nimic de dat...
Au sufletul sărac dacă Domnului nu-i predat.

Închide-te în odăiță și stai 'plecat în rugă
Și spune-i atunci tot Celui ce-n taină ascultă,
Dezbracă-te de poverile ce în timp le-ai adunat
Și crede că din clipa aceea și tu ești salvat.

Povestește-i viața ta, când ai râs sau chiar ai plâns,
Când prietenii te-au lăsat, rătăcind pe-un drum închis
Nu că El n-ar știi deja ce-n suflet te frământă,
Dar îi place să te asculte, ca un tată ce ajută.

Glasul se aude iar, același glas ca odinioară,
Dar parcă insistând mai mult, strigând pentru ultima oară
Ce te ține prizonier și cu inima împetrită,
De nu vrei să îi răspunzi Celui ce cu dor te strigă?

Sigur tu îmi vei răspunde că timp este, nu e grabă,
Dar știi tu oare ziua-n care vei pleca din astă viață?
Nici chiar Fiul ce-i în Ceruri nu cunoaște acea zi,
Ci doar Tatăl, doar El știe când poporul își va răpi.

Mulți au amânat chemarea făcută de același glas
Și acum amar regretă, dar nu mai pot face vreun pas
Și-ar dori din nou să poată glasului să îi răspundă,
Dar când ușa se închide e târziu să mai ceri milă.

Încă un lucru tu vei spune, mirat de ce ai auzit
Că nu poți să-ți lași averea, ce-n viață ai agonisit.
Dragul meu, Domnul vine și ne spune cum pe vremuri El vorbea
Că unde inima ne este, acolo ne va fi și averea.

Și mai ai o întrebare, ce te chinuie de ani
Cum ai putea tu oare să-i iubești pe-ai tăi dușmani?
Dar răspunsul este simplu, tot în Biblie îl găsești,
Ca pe tine însuți, pe dușmani tu să-i iubești.,
Așadar, voiesc să închei, dar nu înainte de a-ți spune
S-asculți glasul când din nou, El va striga al tău nume.
Nu mai amâna momentul întâlnirii cu Hristos,
Că prin El și tu ai viață, viață veșnică. Fii bucuros!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 330
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
Opțiuni