Saracul
Autor: Rad Maria  |  Album: Du-te spune, vol.I  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de radmaria in 13/02/2010
SARACUL

Purta in spate cel sarac, povara anilor lasata,
Si n-avea nici macar un ac, ca sa-l impunga cate o data.
Adancit in suferinte, isi ducea zilele cu greu,
Fara zambet si iubire, el se lupta aici mereu.

Prin tample sangele zvacneste, un fosnet bland il intalni.
Ce se aude? ca o veste, o vorba buna il trezi.

Atent la clipa ce-l patrunde,
Acum era alt om deodata.
Si plin har i se desprinde,
O fata blanda, luminata.

Trecea dintr-o ghaoace mica,
In lumea asta adevarata.
Ce-l facu sa se trezeasca?
Un om ce-n cale i se-arata.

Avea vesmantul prins mai bine,
Si ducea un pas saltat.
Se intalnise cu saracul,
Si atent,l-a salutat.

Cand fu gata ca sa treaca
Al usii prag vechi si trecut,
Il uimea fata straina,
Pe chipul lui mai sters, tacut.

Tresare-n zgomot timpul lenes
Cand ochii albastrii ii deschide,
Si cand rosteste vorba calda,
Pierdea-naltimea ce-l cuprinde.

Caci firea-i blanda de-apururi,
Isi arata al vietii har,
Strainul stia ce-i intristarea,
Caci a suferit amar.

In haine-s prinse flori de raze,
Dintr-un lastar de sfant vesmant
Al curatiei nepatate ,
Ce o daruise Duhul Sfant.

Si zumzetul ce se aude,
Din inima nepretuita,
Sunt parca vesele firide,
Ce azi le sapa fericita.

Cu unica-i dorinta sfanta,
Cuprinsa-n joc de nestemate,
Sunase ceasul sa o vada,
Si-n ea sa fie presarate.

Iar omul prins de glasul dulce,
Nu mai stiu ce sa aleaga?
Din vechea fire ce-l cuprinde,
Sau dragostea ce o brazdeaza.

In pasul lui privind pe urme,
Vazu apoi sclipiri de raze,
In aerul ce bolta umple,
Cand urmari fiinta draga.

Dar n-avu nici o indrazneala,
Sa o opreasca-n mersul ei,
Spre timpul repezit afara,
Facu un gest; DESTUL, OK.

Intr-o clipa trecu toate,
Si fata cea din cer lasata,
Mireasma ei de flori trecute,
Si zimbetul ce il arata.

---Oare ma pierd? se-treaba bietul,
--Ca ma arsese in piept dorul,
Si-ncoltit cu brate multe
Simptii incet incet fiorul?

Ce-a fost? ca de demult plecat,
A asteptat saracul om,
Dar peste vremuri dintr-o dat,
Facu dintransul un alt domn?

Ce-a fost? ca isi dadu silinta,
Sa stea-aproape de scriptura,
Dar inima ca si fiinta ,
N-o poti cuprinde in masura.

Stiu ca totul este parca ,
Din vremi sortit ca sa aleaga,
La o clipa se intampla,
Si-acuma, n-o sa se mai stearga.

In fine, mintea tine omul,
Saracul nostru din poveste,
Dar dincolo ce nu se vede,
E inima ce nu gandeste.

Si drumul iata se deschide,
Pe care el o sa porneasca.
El vede ce-i dincol- de ape,
Cand malul o sa nimereasca.

Nu tarziu vom sti urmarea:
Lumina Lui arata calea,
Spre Isus ce cuprinde zarea.

AMIN
asa am vazut eu intalnirea unui om cu Isus care poate sa schimbe starea intr-o clipa.


Felicitari sfinte!
Frumoasa poezie, voi mai reveni asupra ei. Domnul sa va binecuvanteze in continuare.
Adăugat în 04/06/2009
Statistici
  • Vizualizări: 1284
  • Export PDF: 16
  • Comentarii: 1
Opțiuni