Am semănat în Inimă o Floare !
Autor: Horia Costina  |  Album: Celor de Sus , cu dragoste  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de HoriaCostina in 09/09/2022
Am semănat în Inimă o Floare!

Am semănat în Inimă o Floare,
Spre-a o trimite Sus, lui Dumnezeu!
Scăldat-am ‘cel Răsad cu-un pic de Soare,
Și I-am surâs, aşa cum ştiu doar eu,

Mult pregătind “pământul” de priinţă
Ce înconjoară schimnicul Odor:
Schimbat-am, zău, din nou, umila-mi fiinţă,
Tânjind din Cer, doar Dragoste şi Dor,

Iertare-n veci şi-adâncă Bunătate,
Căinţă-n tot ce fac de mai greşesc,
Ajutorări, şi Milă, şi Dreptate,
Spre-a le trimite-n Locul ce-L slăvesc!
Primeşte-mi Doamne azi ce-Ți dăruiesc ! Amin !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 318
Opțiuni