Primește azi iertarea și nu privi-napoi
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Prin Tine sunt ce sunt!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lboltasu in 09/07/2022
Referințe
Primește azi iertarea și nu privi-napoi,
Căci deajuns e jertfa făcută pentru noi,
Când Dumnezeu ales-a să dea pe Fiul Său,
Știa că-n om e firea, condusă de cel rău!
Degeaba-ncearcă omul să fie virtuos,
Căci el, de-a lungul vieții, tot uită de Cristos,
Când totul merge bine și nici durere nu-i,
Credința, pioșenia o cam atârnă-n cui!

Din când în când își spune, în sine: "Cine-s eu,
Nu prea citesc Scriptura, parcă aș fi ateu?
Nu-s rugăciuni, nici lacrimi, nici legături frățești,
O, iartă-mă Părinte, Te rog să mă sfințești!"
Primește azi iertarea și nu privi-napoi,
Te pocăiește, frate și-mbracă haine noi,
Te-așteaptă Adunarea și Sfântul Adonai,
Să te întorci acasă! Hai, vino, ce mai stai?

N-ai lecția învățată, că tot ce-i pe pământ,
E-un zvâcnet de aripă, iluzie, un zbor frânt?
Nimic nu dăinuiește de nu-L ai pe Păstor
Și fară Duhul Slavei, ești simplu muritor!
Când vine cercetarea și-ți vezi păcatul greu,
Prin Duhul Sfânt, primi-vei un strop din Dumnezeu,
Prin harul Său în Cartea Vieții vei fi scris,
În dreptul tău va scrie: "E fiul Meu, ADMIS!"

Primește azi iertarea și nu privi-napoi,
Diavolul răcnește! În viața de apoi,
Te vrea în chinul veșnic, de-a pururi condamnat,
Isus te vrea cu Sine și pe deplin iertat!
Nu amâna, nu crede în clipe iluzorii,
În care vezi doar soare și niciodată norii,
Căci omul are-n suflet un gol imens și-ncearcă,
Să-l umple cu nimicuri, cu "dacă" și cu "parcă".

Mai spune: "Las pe mâine, sunt bine azi așa!"
Dar în Scriptură scrie: "Mâine nu-i ziua ta!"
Se-apropie sfârșitul, sunt semne, ce mai stai?
Alege astăzi Viața și-un loc cu Domnu-n rai!
Sunt și eu om ca tine, da, sunt un păcătos,
Dar eu mi-am plâns păcatul la cruce, la Cristos,
În marea Sa-ndurare, tot greșul mi-a iertat,
M-a împăcat cu Tatăl, m-a binecuvântat!

De nu-L cunoști, te roagă, așa cum poți și ști,
El îți cunoaște starea și nu Îl poți minți,
Îți știe neputința și viața pe deplin,
Tu cere îndurare și spune-apoi, Amin!
Da, vei vedea schimbarea, vei plânge cu amar,
Prin Duhul Sfânt primi-vei iertarea Sa, în dar,
Vei înțelege Harul și Dragostea de sus,
Planul de mântuire prin jertfa lui Isus!

09/07/2022, Barcelona -Lucica Boltasu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 883
  • Export PDF: 37
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni