Tu, Rut, străino, ai forţat destinul
Din raţiuni ce trec de-a lumii fire
Şi-ai biruit şi moartea şi blestemul
Trecând Iordanul înspre nemurire...

De soacra ta tu ţi-ai unit alinul
Şi-ai lăsat tot Moabului de ştire
Că-i mai presus de neam Ierusalimul
Şi idolii-s doar goală amăgire...

Adânc în suflet ţi-ai găsit stăpânul
Misterioase-ndemnuri din vecie
Şi Betleemul şi Boaz şi grâul
Pecete astăzi pun pe veşnicie...

Şi-n aria cosită e doar unul
Cu drept de soţ peste vremelnicie
Şi sub mantaua lui ţi-ascunzi suspinul
Spre dimineaţa învierii vie...

Şi-n miezonopticele zări eonul
Se descompune între vremi pe glie
- Fii binecuvântată fiică azi de Domnul
Rămâi aici, spre ziua ce-o să vie...

Şi-n taina-apoteoză-ţi sare somnul
Şi stelele tresar de bucurie
La Betleem din pâinea frântă - semnul
Obed se naşte plin de nemurire...

***