Atâtea vorbe fără rost spun eu ades Isuse,
Dar câte-ţi sunt Ţie pe plac din toate cele spuse?
De câte ori Tu oare asculţi la tot ce eu vorbesc?
Şi cât de rar eu pot să spun ,,Isuse te iubesc!''

Atâtea vorbe fără rost din zori şi până-n seară,
De-atâta ură ce am strâns ,dă inima pe afară.
De m-aş gândi că Tu m-asculţi în orişice secundă
De mi-aş da seama cât greşesc, eu aş rămane mută!

Ce satisfacţie simţim când pe vecini îi clevetim?
Nu ne dăm seama că greşim şi totuşi creştini ne numim?
Adeseori în încercări, noi nu ne gândim la urmări,
Şi cât de des noi îi rănim ,cu vorba pe cei ce-i iubim?

Atâtea vorbe fără rost spun eu ades Isuse,
Dar câte-ţi sunt Ţie pe plac din toate cele spuse?
Atâtea gânduri rele zac în inima ascunsă...
Dar aş dori ca să o am cu alifie unsă!

Şi să alungi tot ce e rău din ea acum afară,
Ca să mă bucur cu cei dragi în eterna primăvară.
Să nu Te întristezi nicicând la cele auzite,
Fiindcă te rog acum, dă-mi buze aurite!

AMIN!