Domnul să-ţi fie călăuză...
Autor: Viorica Graf  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 08/03/2007
Domnul să-ţi fie călăuză în viaţă
Pe cărare să-ţi dea povaţă
Să-ţi fie aproape când ţi-e greu
Şi să te ocrotească cu braţul Său.

Pe dinapoi şi pe dinainte
Să te-nconjoare cu oştirile sfinte;
De uneltirile viclene să te păzească
De cursa celui rău să te ferească.

Când cei răi asupra-ţi năpăstuiesc
Şi cu neadevăruri te învinuiesc,
El cauza ta drept s-o cerceteze
Şi de-a lor osândă să te elibereze.

Când eşti în pericol gata să cazi
Când eşti în încercare şi în necaz,
Pe braţu-I victorios să te poarte
Şi noi puteri să-ţi dea în toate.

Să te mângăie când eşti întristat,
Să-ţi lumineze cerul de e întunecat,
Cu a Lui prezenţă să te învioreze
Şi asupra-ţi zi şi noapte să vegheze.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1600
  • Export PDF: 4
Opțiuni