Când eşti în duh zdrobit, la pământ trântit
Suferi greu ca şi Ilie, şi te simţi istovit;
Te ntrebi - „O, Doamne unde am greşit ?
Cuvântul Tău cu râvnă, l-am îndeplinit;
Proorocii lui Baal, pe rând i-am descoperit,
Nici unul n-a scăpat, pe toţi i-am nimicit”.

Esti obosit şi frânt, pentru a merge înainte
Atâtea întrebări îţi trec acum prin minte
Dezamăgit şi trist, strigi cu glasul fierbinte,
„Destul, îmi ajunge, unde eşti al meu Părinte?!
Izabela mă caută, demonică - a ei sorginte,
Că mâine o să mă omoare, a jurat pe-a ei cinste”.

Aşa se-află Ilie după o zi; (de remarcat)
Când a dovedit, pe Dumnezeul adevărat.
A zidit altarul, pietre grele a cărat,
Cu trudă şanturi adânci şi lungi a săpat,
Lemne a adus jertfa-n bucăţi a despicat,
A fost o zi grea, era atât de extenuat.

La rugăciunea lui, Domnul i-a răspuns
Lemnele şi jertfa, pe loc s-au aprins,
Şi cine-I Dumnezeul viu, poporul fusese convins.
Dar iată, zelul lui Ilie de oboseală a fost stins,
Acum credea că e singur, şi că va fi prins,
Fugind să-şi scape viaţa, în pustie s-a ascuns.

Domnul însă glasul lui, din pustiu l-a auzit
Şi un înger a trimis, ce de el s-a îngrijit:
I-a adus apă şi hrană, totul i-a pregătit,
Apoi îl lăsă să doarmă până ce s-a odihnit.
Îngerul veni din nou, să mănânce i-a poruncit,
Şi-astfel pentru drumul lung, Ilie putere a primit.

Atunci când oboseala învinge trupul tău,
Depresia e momeala cu care vine cel Rău.
Şi-ţi spune că eşti singur, că e atât de greu,
Că nimeni nu-L mai caută sincer, pe Dumnezeu.
Ai grijă eşti în pustie, cugetă amicul meu
Domnul are slujitori şi va avea mereu!

La fel ca şi Ilie trebuie să te-odihneşti,
Să te opresti din muncă, trupul să ţi-l îngrijeşti
Somnul să ţi-l refaci, cumpătat să trăieşti,
Căci în lucrare nu poţi oricum, să slujeşti.
Cu duhul, sufletul şi trupul de eşti în armonie,
Vei face lucrări mari, şi tu, ca proorocul Ilie.