Valurile vin spre mine
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Te-am găsit, nu Te mai las!  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 30/01/2022
Valurile vin spre mine


Când e noapte întuneric
Peste toată viața mea,
Fă-mă Doamne mai puternic
Să răzbesc, să trec prin ea,

Să am o viață frumoasă
Și plină de bucurie,
Tihnită armonioasă
Cum îmi place Doamne, Ție

Mâna Ta să mi-o întinzi
Să mă scapi, de ce e greu,
Cu brațul să mă cuprinzi
Și să mă ferești de rău.

Valurile vin spre mine
Tu Isus, să le oprești,
Nu pleca, rămâi cu mine
Teama mea s-o ostoiești.

Oboseala mă cuprinde
Lupta cu Cel rău e grea,
Inima mea se aprinde
După învățătura Ta.

Nu mă vreau învins, Isus
Lupt cu toată forța mea
Căci mi-e gândul la Cer, sus
La Împărăția Ta,

La tot ce veșnic durează,
La tot ce-i nemuritor,
Inima mi se întristează
Când nu ești Tu, simt că mor.

Scapă-mă de noaptea rea
Și du-mă înspre lumină
Eu, Îți dau inima mea
Cu iubirea Ta, mă alină.

Biruință am cu Tine
Și în toate reușesc
La liman mă du cu bine
Ești al meu și Te iubesc!

Viața mea doresc să fie
Sus la Cer, cu cei plecați
În a Ta Împărăție
Să trăiesc cu ai mei frați!

Amin

Câmpia Turzii, 30 ianuarie 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 492
  • Export PDF: 1
Opțiuni