Bună dimineaţa Tată!
Autor: Maria Luca  |  Album: Balsamul din cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 29/01/2022
Bună dimineaţa Doamne! Ştii... azi noapte Te-am visat:
Mă strângeai cu drag la piept şi-mi vorbeai despre iubire...
Parcă timpul se oprise comprimat într-o secundă
Ce mustea de pace sfântă şi-nflorea în fericire!
Aş fi vrut să nu mai treacă clipa-aceea minunată
Aş fi vrut etern să simt dulcea Ta îmbrăţişare...
Lacrimile ce adesea ochii mi-au înrourat
Să le stingi... să le arunci într-o mare de uitare!
Bună dimineaţa Doamne! Zorii m-au trezit din vis
Şi privesc uimită-afară... totu-i alb, nemărginit...
Fulgii cad în dans sublim aducând din cer speranţă
Şi m-aplec umilă-n rugă: Mulţumesc că m-ai iubit!
Mulţumesc că-n taina nopţii ai fost Doamne lângă mine
M-ai vegheat şi-ai poruncit inimii în piept să bată!
Mulţumesc de noua zi... de lumină şi de aer
Şi cu dor, şoptesc din nou: Bună dimineaţa Tată!

Vulcan-29-01-2022
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 731
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni