Mai lasă-mă...

Mai lasă-mă,
că nu am terminat de plâns stelele din burduful inimii,
nu am mângâiat toți ghioceii ce-i aștept,
nu mi-am îmbătat ființa de mirosul zambilelor, liliacului,
nu am sărutat irișii, nici floarea salcâmului
nu am mâncat-o pe săturate.
Nu mi-am ascuns fața în floarea ce-i este fiică soarelui,
nu mi-am împletit florile teiului în fânul rămas,
nu am cântat cu toate cârdurile de cocori,
n-am mângâiat destul răsfățul razelor dimineții,
cu duioșia zâmbetului,
nu mi-am săturat ființa de frumusețea dată nouă,
cei care nu Te merităm.
Mai lasă întinderea apusului ca mierea
să-mi mângâie fața, să nu simt frigul nopții.
Mai lasă focul în vatra inimii, să-Ți cânt
fără obezi și dogoarea sufletului.
Întinde-Ți mâna, că nu voi pleca decât cu Tine,
spre locul pregătit, așa cum mi-ai promis.

Alexandrina Tulics, ianuarie 2022