SCENETA „ZÂMBEȘTE, DUMNEZEU TE IUBEȘTE!”
Autor: FLORI23  |  Album: SCENETE  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de FLORI23 in 05/12/2021
„ ZÂMBEȘTE, DUMNEZEU TE IUBEȘTE!”
PERSONAJELE SCENETEI:
TÂNĂRUL
POVESTITORUL
IOSIF
ANA
PETRU
MOISE
DANIEL
IOAN
AVRAAM
RUT
DAVID
PAVEL
MARIA, MAMA DOMNULUI ISUS

POVESTITOR
E noapte. Un tânăr prins de lume în vraja-i lucitoare, muncește istovit la un birou în floare,
Câștigul lui e mare, programator fiind, dar prețul ce-l plătește e timpul lui deplin.

Muncind de dimineață și stând peste program, acest tânăr lucrează s-ajungă bogătan.
Și-n truda asta mare el nu-i prea fericit, deși are o vilă cum mulți ar fi dorit,
Chiar o mașină nouă, un BMW vestit, și bani cu stăruință pe card și-a ghemuit.

Nu are timp, se plânge, în toată alergarea. . o tânără-l așteaptă, dar el e cu uitarea,
Și-n toată oboseala, lucrând de mult așa, într-o seara târzie, s-a întâmplat ceva. .

Căci ziua asta-n care, el încă tot lucra, era o zi de-odihnă
Ce Domnul poruncea, să aibă fiecare creștin în casa sa.

O zi de bucurie, de mare veselie, în care tot creștinul la Templul Lui să vie.
În cânt să preamărească pe Domnul Minunat, pe Stânca Mântuirii, pe Marele Împărat,
Și strânși toți laolaltă, noi să ne bucurăm, de Domnul, de iubirea-I, și-n duh să ne-nchinăm.

Părinții lui într-una pentru el se rugau, creștini, umili și pașnici pe Hristos îl urmau.
Nu-nțelegeau, cum iată, al lor umil băiat, crescuse dintr-o dată și pe Domnu-a uitat,
În bogăția lumii, căuta el bucuria, și prins de mreaja lumii, își uitase menirea.

Domnul în bunătatea-I, ruga le-a ascultat, și-n vis în acea seară pe tânăr a căutat.
Să ascultăm acuma atenți ce a visat~&,"&~În fața lui pe scaun, Avraam s-a așezat.

AVRAAM: Pace și bucurie!

POVESTITOR: Avraam l-a salutat.

TÂNĂRUL: Pace și bucurie?

POVESTITORUL: Tânărul s-a mirat.

TÂNĂRUL:
Sunt tare bucuros să te-ntâlnesc Părinte,
Dar mare mi-e uimirea și nu mai am cuvinte. .
AVRAAM
Mă bucur și eu tare că pot să te-ntâlnesc, și vreau din toată truda acum să te opresc.
Ai strâns avere multă, dar fără Dumnezeu, oprește-te și roagă-L să fie Domnul tău!
. . Eu am ales pe Domnul care mi S-a arătat, și din patria mamă, spre alta am plecat,
Cu scumpa mea soție, pe Domnul am urmat.

El mi-a promis o țară, pe nume Canaan, și un copil pe care, eu tare mi-l doream,
La vremea hotărâtă, Domnul ne-a cercetat, la o sută de ani pe Isaac mi l-a dat.

„Ca stelele pe boltă în noaptea cea senină, așa-ți va fi sămânța, Avraame în lumină,
Și cum este nisipul pe țărmul mării, știi. . așa-ți vor fi urmașii ce țara or stăpâni!”

Eu am crezut pe Domnul din Ur când am plecat, și știi c-a mea credință a binecuvântat.
Un neam cum nu e altul, Domnul mie mi-a dat, și chiar popoare toate,
Pentru c-am ascultat, în sămânța mea Domnul, le-a binecuvântat.

Dar marea bucurie ce El mi-a dăruit, a fost nădejdea vie cu care am trăit.
Deși pribeag prin țară, străin și călător, eu am urmat pe Domnul, nu fără viitor.

Ci cu un țel anume, acela că-ntr-o zi, voi părăsi Pământul și-ntrând în veșnicii,
Domnul meu îmi va spune: „Canaanul cel ceresc, te primește Avraame ca pe un fiu regesc!”

Scutul meu a fost Domnul, și bogății mi-a dat,
Dar răsplata mea foarte mare în ceruri am aflat,
Când plin de bucurie, Domnul m-a întâmpinat!

POVESTITORUL
Zâmbind și plin de pace, Avraam s-a ridicat,
A salutat pe tânăr și-apoi el a plecat.
Dar ce să vezi! ... pe ușă, chiar Iosif a intrat!

IOSIF: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: Iosif a salutat.

TÂNĂRUL: Pace!

POVESTITORUL: Răspunse tânărul, acum și mai mirat.

IOSIF
Sunt bucuros că astăzi cu tine pot vorbi, și din a mea viață să îți pot povesti,
Rămas făr-a mea mamă, cu al meu frățior, tatăl meu mă iubea cât poate-un muritor.
O haină minunată, chiar pestriță era, făcuta pentru mine cu toată dragostea.

Dar frații mei mai mari, de la o altă mamă,
M-au urât foarte mult, și n-am băgat de seamă.
Am avut două vise și le-am istorisit, fără să știu atunci, mai puțin m-au iubit!
Douăzeci de arginți, viața mi-au prețuit, și-am fost dus în Egipt, fără să fi dorit.

Domnul a fost cu mine, m-a binecuvântat, în casa lui Potifar mai sus m-a ridicat,
Am fost cinstit și harnic, mereu am ascultat, și când a fost nevoie, am fugit de păcat,
Chiar dacă libertatea, fuga mea m-a costat.

Am fost închis o vreme, dar chiar și la-nchisoare,
Domnul a fost cu mine, mi-a pregătit scăpare,
Și-am ajuns prim-ministru în Egiptul cel mare,
Am strâns grâu în grânare, si pe seceta mare, țara a avut destulă mâncare.

Domnul a fost cu mine, m-a binecuvântat, mi-a dat soție, fii, trecutul am uitat,
Mi-a dat înțelepciune, probleme am rezolvat,
Încrederea faraonului, prin Domnul am câștigat.

Frații mei într-o zi, la mine au ajuns, puteam să-i pedepsesc, să mă răzbun nespus,
Dar am lăsat ca Domnul, păcatul lor ascuns, să-l rezolve în grabă si i-am iertat supus.

Domnul a fost cu mine, și-n marea-I bunătate, mi l-a adus pe tata înainte de moarte.
Și-am răscumparat anii, cei petrecuți departe, căci Domnul mă trimisese să-i scape de la moarte.

Privind atunci în urmă, am stat și m-am gândit,
Cum de-un pumn de țărână Domnul s-a folosit?
În marea Sa iubire de El am fost păzit, prezența Sa divină mereu m-a fericit.
Dar marea bucurie în ceruri am găsit, când m-a chemat acasă și-n brațe m-a primit!

POVESTITORUL
Cu ochii plini de pace si bucurie mare,
Iosif privind pe tânar, s-a sculat în picioare,
L-a salutat frumos și-a dispărut în zare...
Mișcat de ce-auzise, tânărul se gândea,
Ce vrea să-i spună Domnul prin toate acestea? . .
Și chiar în clipa aceea, în fața sa, pe scaun,
Moise se așeza.

MOISE: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: Moise l-a salutat.

TÂNĂRUL: Pace!

POVESTITORUL: A răspuns tânărul, grăbit si încurcat.

MOISE
Domnul m-a trimis la tine, ca să-ți spun să împletești,
Munca ta cu rugăciune, ca odihna s-o găsești.
M-am născut pe vremea în care egiptenii înfumurați,
Porunciseră ca pruncii, în Nil să fie aruncați.

Prin credință ai mei părinți, porunca n-au ascultat,
M-au ținut trei luni ascuns, de la moarte m-au salvat.
Dumnezeu i-a ascultat și-o minune a realizat,
Când fiica lui Faraon m-a găsit și m-a înfiat.

Înțelepciunea egiptenilor la școală am învățat,
Dar la 40 de ani am greșit, m-am avântat,
Fără să gândesc prea mult pe evreu l-am răzbunat,
Și-am fugit în Madian, să nu fiu chiar eu vânat,
De mărețul împărat, Faraonul îngâmfat.

40 de ani la oi în pustie am trăit,
40 de ani în care Dumnezeu nu mi-a vorbit.
Crezusem în tinerețe că prin mine Dumnezeu,
Va salva din grea sclavie pe poporul Său evreu.

Dar acum eram departe, chiar la muntele Horeb,
Și-acel Moise se schimbase, dispăruse al său eu,
Fără să știu devenisem... ce căuta Dumnezeu.

Dintr-o flacără de foc, Domnul mie mi-a vorbit,
Să îmi scot incălțămintea,”DUMNEZEU” mi-a poruncit:
”Te trimit la Faraon, ca să îmi scoți din Egipt,
Pe copiii lui Israel, căci din cer i-am auzit!”

Prin semne și mari minuni,
Dumnezeu a pedepsit pe poporul egiptean.
Din robie a scăpat pe poporul lui Avraam,
Și-a dorit să îi conducă până-n țara Canaan.

Dar poporul a cârtit și-a fost tare răzvrătit,
Și-astfel 40 de ani prin pustie a rătăcit.
Ne-a dat Legea dar și harul să ne întâlnim cu EL,
Chiar la Cortul Întâlnirii, prin preotul uns de El.

40 de ani în care am vorbit cu Dumnezeu,
Am văzut a Lui prezență, și la bine și la greu.
Ne-a hrănit cu prepelițe și pâine-a căzut din cer,
Cu-ndurare și cu milă ne-a călăuzit mereu.

Astfel am ajuns cu bine lângă țara Canaan,
Mai trebuia doar să trecem peste râul Iordan.

Am spus tuturor atunci, că la vremea hotărâtă,
Dumnezeu o să trimită, pe Mesia să-i conducă.
Așa cum eu i-am condus spre Canaanul pământesc,
Mesia o să-i conducă spre Canaanul cel ceresc.

Eu n-am intrat în Țara Sfântă, căci pe stâncă am lovit,
Dar în bunătate-i mare DUMNEZEU a îngăduit,
Să pășesc cu bucurie în al Său Canaan ceresc,
Unde toți sfinții împreună, pe Mielul Îl preamăresc.

POVESTITORUL
Cel mai blând om dintre oameni,
Plin de pace și smerit,
S-a ridicat de pe scaun și spre ușă a pășit.
În timp ce al nostru tânăr îl privea nedumerit,
O femeie fericită, în fața lui s-a oprit.

RUT
Pace și bucurie! . . tinere obosit.

TÂNĂRUL
Pace și bucurie! . . acum sunt și mai uimit.

RUT
Mă numesc Rut și sunt străbunica lui David,
Și-am venit să-ți vorbesc despre felul în care,
Dumnezeu mi-a făcut o imensă favoare,
Primindu-mă în familia-i mare.

Moabită eram dar când soțul mi-a murit, am decis și mi-am dorit,
S-o urmez pe soacra mea în patria sa,
Dumnezeul ei să fie și-al meu,
În mormântul ei să fiu, îngropată și eu.

Ca noră a Naomei am încercat să fiu,
Harnică, ascultătoare, un sprijin de nădejde și mereu săritoare.
Am fost să culeg spice de orz pentru mâncare,
Și-am vrut să fiu cinstită în a mea purtare.

Domnul m-a răsplătit și-ai mei pași a îndreptat,
În ogorul lui Boaz care m-a răscumpărat,
De soție m-a luat, un fiu nouă El ne-a dat,
Și astfel a mea viață, a binecuvântat.

Fericit-am trăit cât am fost pe pământ,
Căci Domnul m-a acceptat în poporul Lui sfânt,
La umbra aripilor Sale, am găsit adăpost,
EL a dat sens vieții mele și am trăit cu rost.

Sămânța ne-a binecuvântat,
Și astfel în cartea neamului
Domnului Isus Hristos am intrat.
Numele Lui să fie în veci binecuvântat!

POVESTITORUL
Plină de bucurie, Rut s-a ridicat,
A salutat pe tânăr și-n grabă a plecat,
Căci chiar în clip-aceea, Ana, mama lui Samuel,
La masă s-a așezat.

ANA: Pace și bucurie!

TÂNĂRUL: Pace! . . pace să fie. .

ANA
Numele meu este Ana, sunt mama lui Samuel,
Și vreau să-ți vorbesc astăzi, despre Dumnezeul meu.

Eu trăiam în întristare căci Penina mă-nțepa,
Și-n durerea mea cea mare,
Nu vroiam nici de mâncare,
Deși Elcana, soțul meu, mult mă iubea.

Nu puteam avea copii, ani de zile n-am avut,
Însă spre-a mea rugăciune, și-al meu suflet amărât,
Domnul a privit din ceruri, și răspuns a coborât,
Mi l-a dat pe Samuel, căci băiat eu am cerut.

Inima mea a fost plină de a Domnului cântare,
Nimeni nu e sfânt ca Domnul, nu e stâncă așa de tare,
Pe-ai Săi preaiubiți mereu, Domnul îi va ocroti,
Și pe cei ce-s asupriți, Domnul îi va sprijini.

L-am lăsat pe Samuel, în Casa Domnului la Silo.
An de an eu îl vedeam și o haină îi duceam,
De el eu mă bucuram și pe Domnul Îl iubeam.

Și-n a Domnului îndurare am simțit că am intrat,
Căci în bunătatea-i mare,
Atunci când m-a cercetat,
Trei băieți și două fete, Domnul meu, mie mi-a dat.

Am fost binecuvântată și ruga mea ascultată cât am trăit pe pământ,
Dar răsplata mea e-n ceruri lângă Domnul meu cel Sfânt,
Unde cu sfinții împreună pe vecie am să-I cânt.

POVESTITORUL
Cu inima plină de a cerului cântare,
Ana a plecat acasă, în a cerului splendoare,
De unde l-a vizitat pe tânăr, împaratul David care,
Cântase cu harpa lui spre a Domnului onoare.

DAVID: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: David a exclamat.

TÂNARUL: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: Tânărul a murmurat.

DAVID
Domnul m-a trimis astăzi să împărtășesc cu tine,
Povestea vieții mele, în cuvinte puține.
Sunt fiul lui Isai, din Betleem cetate,
Cel mai mic dintre frați, la oi, aveam de toate.

Samuel într-o zi, trimis de Dumnezeu, m-a uns ca împărat,
Cu untdelemn pe cap, și-n grabă a plecat.
Dumnezeu a trimis, Duhul Său peste mine,
Leul am învins, fără frică, știi bine!

Și-am fost dus de la oi cu-a mea harpă să cânt,
Pentru Domnul cel Sfânt, lângă Saul tremurând.
Uriașul Goliat de mine a râs, fiindcă nu cunoștea pe Cel ce m-a uns,
Și cu praștia mea o piatră am trimis, chiar în fruntea sa și Domnul l-a învins.

De atunci Ionatan, m-a iubit ca pe-un frate,
Și-am făcut legământ ce-a durat pân la moarte.
Din orice bătălie, mă-ntorceam victorios, dar Saul era, tot mai mânios,
Si atunci Ionatan m-a îndemnat prietenos, să fug dinaintea tatălui său furios.

Domnul a fost cu mine prin pustiu când m-ascundeam,
Și nu m-a lăsat singur, chiar o oaste aveam,
Mulți viteji neînfricați, Dumnezeu mi-a trimis,
Cu Domnul lângă mine, eram de neînvins.

Urmărit de împărat, ani de zile am fugit,
Prin pustie și peșteri, noi mereu am trăit,
Și când Saul într-o zi în mâini mi-a ajuns, am cruțat viața lui,
Pe el mâna n-am pus, căci Saul era al Domnului uns.

Cu răbdare am ajuns într-o zi împărat,
Și la Ierusalim eu m-am așezat,
Pe vrăjmașii țării în mâini, Domnul mi i-a dat,
De jur îmrejurul țării, pacea El a instalat.

Viața mi-am îndreptat dup-al Său sfânt Cuvânt,
La lupte n-am plecat fără a Lui răspuns,
Eu pe Domnu-ntrebam, zi de zi ce să fac,
Și călăuzit de El, multe lupte am câștigat.

Când am fost neglijent, am alunecat,
Și păcătuind m-am împovărat.
Domnul a avut milă și m-a cercetat,
Vina mi-am recunoscut și psalmi i-am cântat.

Domnul s-a îndurat de mine și de casa mea,
Și un legământ trainic a rostit gura Sa:
„Casa și împărăția ta vor dăinui, înaintea Mea pentru veșnicii,
Și-al tău scaun de domnie îl voi întări azi, pentru vecii!”

Fericit e omul care de Domnul a fost iertat,
Și în Duhul căruia viclenia n-a intrat,
La plecarea sa din lume, trupul e înmormântat,
Și sufletul său ajunge, lângă Domnul cel PreaÎnalt.

POVESTITORUL
Și spunând aceste lucruri despre fercirea care,
Îl așteaptă pe acela ce a Domnului iertare,
Prin credință o primește în inimă fiecare,
David a plecat la cer, unde-n sfântă adorare,
Preamărește cu toți sfinții pe Domnul, în așteptare,
Și în urma lui pe tânăr, Daniel l-a vizitat,
Să-i vorbească despre Domnul, despre Marele Împărat.

DANIEL: Pace și bucurie! tinere istovit.

TÂNĂRUL: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: Tânărul a zâmbit.

DANIEL
Am bucuria mare, tinere să-ți vorbesc,
Căci am trecut prin viață, cu Domnul meu ceresc,
Și pot să-ți spun că Domnul, dacă ești credincios,
Te binecuvântează, te ridică de jos.

Eu am trăit de tânăr în Babilonul mare,
Fără ai mei părinți și am primit mâncare,
Bucatele alese, la idoli închinate,
Și-am vrut să nu mă spurc, chiar de eram departe.

Dumnezeu a privit spre mine cu bunăvoință,
Înțelepciune mi-a dat, pricepere și știință,
Și-atunci când împăratul al său vis a visat,
Mi-a făcut cunoscut ce visul a-nsemnat.

Și astfel împăratul, Domnului s-a închinat,
Pe mine m-a ridicat la un rang înalt,
Mi-a dat daruri bogate și
Căpetenia Înțelepților Babilonului m-a așezat.

Am trăit zeci de ani în robie departe,
Fără familia mea, fără a mea cetate,
Dar de trei ori pe zi Domnului mă rugam,
Și spre Ierusalim fereastra deschideam.

Domnul m-a prețuit și El m-a purtat,
În toți anii aceștia, indiferent de împărat.
Pe vremea lui Dariu, am fost invidiat,
Pentru că m-am rugat, la lei m-au aruncat.

Dar Domnul m-a scăpat, leii nu m-au mâncat
Și astfel împăratul Dariu o poruncă a dat:
„Ca-n locurile stăpânite de el,
Oamenii să se teamă de Dumnezeul lui Daniel!”

Am văzut din scrieri cum ai noștri părinți,
N-ascultaseră pe Domnul, nu umblaseră ca sfinți,
Și-astfel Domnu-a trebuit pe popor să-l pedepsească,
Mai aproape, mai departe pe popor să-l risipească.

În post și în rugăciune, Domnului m-am închinat,
Ne-am mărturisit păcatul și-ndurare am căpătat,
Căci El, Dumnezeul mare, ne-a iubit și ne-a iertat,
Să rezidim Ierusalimul, numai El ne-a ajutat.

Domnul meu mi-a dat vedenii și-am văzut că-n viitor, Domnul va purta de grijă,
Tot El vine-n ajutor, omului ce ÎL slujește, indiferent de popor.
Până la împlinirea vremii, când Isus va reveni,
Fericiți sunt morții-n Domnul, căci cu El ei vor domni.

Când în ceruri am intrat, Dumnezeu m-a întâmpinat:
„Daniele, Daniele, tu om preiubit și scump,
Ce de Mine ai ascultat, cât ai trăit pe Pământ,
Vino la al tău Stăpân, și odihnește-te acum!”

POVESTITORUL
Și spunând aceste vorbe, Daniel s-a ridicat,
Privindu-l cu drag pe tânăr, înspre ceruri a plecat,
Și în urma lui pe scaun, Maria s-a așezat.

MARIA: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: femeia a zâmbit.

TÂNĂRUL: Pace. . pace. . și bine ai venit!

MARIA
Numele meu este Maria, și-am vrut să vin la tine,
Să-ți spun cum Dumnezeu din cer s-a îndurat de mine.

N-am avut bani și nici renume, în Nazaret, unde trăiam,
Dar Dumnezeu m-a ales din lume, așa săracă cum eram,
Ca Domnul meu Isus prin mine, să intre-n lumea lui Adam.

Când îngerul mi-a adus vestea, că Dumnezeu s-a îndurat,
De mine o ființă umilă, eu tare mult m-am tulburat,
Dar am crezut și-am ascultat,
Și-al meu suflet cu bucurie, pe Dumnezeu L-a lăudat.

Căci iată, de atunci încolo, popoare toate-n lung și-n lat,
Mă vor numi Preafericită, mama Fiului Celui PreÎnalt.

Iar când Isus murea pe cruce, al meu suflet a fost brăzdat,
De o durere fără margini. . nu înțelegeam, n-am acceptat,
Ca fiul meu iubit să moară, ca un tâlhar crucificat!

Dar a venit ziua Învierii, când cu-al meu suflet mângâiat,
Am înțeles c-al meu Isus, era Mesia... cel așteptat,
Venise ca să salveze, întreaga lume din păcat și-al meu suflet împovărat,
Căci era Preot și Împărat.
Numele Lui să fie, mărit și lăudat!

POVESTITOR
Plină de bucurie în sufletul ei blând,
Maria a plecat, pe tânăr salutând,
Căci l-a văzut pe Petru, în zare așteptând.

PETRU: Pace și bucurie!

TÂNĂR: Pace... pace și ție!

PETRU
Mă uit la tine, tinere și parcă m-aș vedea pe mine,
Tânăr, afacerist, ambițios eram.
Și eu... pescar de meserie, să fac avere mă gândeam.

Dar m-a întâlnit Mesia, Salvatorul și să las mrejile m-a îndemnat,
Trei ani de zile m-a ținut aproape,
Mi-a spus: „pescar de oameni vreau ca să te fac.”

Mândria mea m-a dus la lepădare, dar Domnul meu m-a ridicat de jos,
În ochii Lui n-am simțit condamnare, ci doar iubire, milă și iertare,
Căci n-a făcut omul păcat sub soare, pe care să nu-l fi plătit Hristos.

Domnul nu m-a întrebat nici măcăr o clipă:
„Tu, Petre cel viteaz și curajos,
Ce ai făcut, cum ai putut tu oare,
Să minți și să te lepezi de Hristos?”

NU! ! ! ... Domnul meu nu-i om cum ni se pare,
El m-a întrebat duios și prietenos:
„Tu, Petre, cel chemat pentru salvare,
Mă iubești? ... iubești tu pe Hristos?”

În clipa-ceea am văzut a mea stare,
Și-am acceptat iubirea Lui cea mare,
Smerit am pornit cu El pe cărare
Indiferent de zi și împrejurare,
Am fost gata s-arunc colacul de salvare.

Am fost de-atunci pescar de oameni pentru-al meu Hristos,
Până în ziua când a mea suflare, s-a întors la Domnul meu cel credincios.

Am fost la rându-mi răstignit sub soare, dar am cerut să fiu cu capu-n jos,
Căci nu meritam o asemenea onoare... să mor ca Domnul meu Isus Hristos!

POVESTITOR
Cu ochii plini de pace și sufletul salvat,
Petru privind pe tânăr, domol s-a ridicat,
A salutat frumos, la ceruri a aplecat,
Și-n fața tânărului, Ioan s-a așezat.

IOAN: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: Ioan a salutat.

TÂNĂR: Pace și bucurie!

POVESTITORUL: Tânărul s-a bucurat.

IOAN
Din a mea viață trecătoare, pe pământul zgomotos
Vreau să te învăț, băiete, cum poți să trăiești cu rost.

Când eram la tata acasă, mă știam că-s norocos,
Credeam că e foarte bine, din fire să fii nervos.

Dar am întâlnit pe Domnul, și în bunătatea-I mare,
M-a învățat ce e iubirea, fiind EL exemplul mare!

L-am văzut trei ani de zile cum pe oameni i-a iubit,
Vindecându-i și hrănindu-i, totdeauna ne-a îngrijit.

Ni L-a prezentat pe Tatăl, ce pe Fiul Său în lume,
L-a trimis să ne salveze, suferință să îndure.

Și în îndurarea-I mare, al meu nume a schimbat,
Căci din fiul tunetului, când pe Domnul L-am primit,
Chiar ucenicul iubirii, eu, Ioan, am devenit.

Ce folos să ai avere, ce folos să ai mulți bani,
Dacă sufletul tău geme îngropat sub bolovani?

Lasă ca iubirea caldă, a sfântului Dumnezeu,
Să se nască-n al tău suflet, și să strângi comori la EL.

POVESTITOR
Cu o dragoste ce cheamă, oamenii la Dumnezeu,
A privit Ioan pe tânăr, și-a plecat la Domnul Său.
Și în timp ce medita, tânărul la ce-auzise,
Fața i se lumina, dorul de casă-l cuprinse.
Și fără să-și fi dat seama, singur el nu mai era, căci Pavel îl vizita.

PAVEL: Pace și bucurie! tinere rătăcit.

TÂNĂR: Pace și bucurie! adevăr ai grăit.

PAVEL
Tinere, mă bucur tare c-am ajuns la tine,
Vreau să-ți povestesc și eu, ce-a făcut Isus cu mine.

Mă născusem fariseu și-am fost învățat,
Legea lui Moise s-o țin și odihna în Sabat.

Și în râvna mea cea mare pentru Dumnezeu,
Prigoneam pe credincioși, toți știau numele meu.

Dar pe drumul spre Damasc m-a întâlnit Hristos,
Și-am înțeles cine este, când am căzut jos.

Și de-atunci cu bucurie pe El L-am slujit,
Căci Mesia, Salvatorul și pentru mine-a murit.

Și mai mult decât atât, astăzi mijlocește,
Pentru orice credincios care mai greșește.

Domnul m-a trimis pe mine, Pavel, cel mai neînsemnat,
La săraci și la bogați, dregători și împărați dintre neamuri și evrei,
La al Romei împărat, Nero cel neînfricat,
Să spun despre Jertfa-I mare, să vorbesc despre salvare,
Că-n iubirea Sa cea mare i-a cuprins pe fiecare.

M-am luptat lupta cea bună, am păzit credința,
La Isus eu am privit căci El ne dă biruința.
Și-am fost gata de plecare la al meu apus,
Știind sigur că în ceruri mă va-ntâmpina Isus.

POVESTITORUL
Cu ochii plini de pace și bucurie mare,
Ce-l îndemnau pe tânăr să dorească iertare,
Cel ce-a slujit pe Domnul, ca un alergător,
S-a dus cununa să-și primească, de la al său Mântuitor...
Privind în urma lui, tânărul cercetat
A căutat lumină și Domnu-n vis i-a dat.
Dar oare-n realitate când se va deștepta,
Chema-va el pe Domnul, stăpân în viața sa? . .
Să ascultăm acum cu sufletul uimit,
Ce-a spus al nostru tânăr atunci când s-a trezit! ! ! . .
TÂNĂRUL
O, Doamne n-am cuvinte să-ți mulțumesc îndeajuns,
Cum mă iubești pe mine, ce Te-am respins nespus! . .

Era așa frumos când locuiam acasă,
Cu-ai mei părinți umili, pâinea era gustoasă.

Era atâta pace și bucurie sfântă,
În casa lor curată, zidită pe-a Ta stâncă! . .

Dar eu vrăjit de lume, de tot ce n-am avut,
Am pierdut fericirea pe drumul meu abrupt.

Și-am adunat avere, dorind să-mi împlinesc,
Toate poftele mele, fericirea s-o găsesc. .

Dar înțeleg acum că fără Dumnezeu,
În al meu suflet va rămăne un gol uriaș mereu...

Doamne, lui Avraam i-ai dat bogății destule,
Dar sufletul său curat, de ele nu s-a legat,
Ci prin credință a umblat cu Tine prin lume. .

Despre pace și bucurie mi-ai vorbit în vis,
Dar eu sunt departe Doamne, parc-am ajuns în abis.
Sufletul în mine geme, trupul meu e istovit,
Alergând după avere, mă simt tare obosit.

Vreau să-mi cer iertare Doamne, recunosc că am greșit,
Dacă rămâneam cu tine, eram un om fericit.

Mă căiesc de-a mele fapte și primind dragostea Ta,
Mă dezic de mine însumi, și mă plec la crucea Ta,
Pentru că știu că la cruce ai plătit și vina mea.

Și iertat de Tine, Doamne, mă întorc chiar azi acasă,
Să le spun l-ai mei părinți, că Te-am primit la mine-n casă,
Și doresc ca să trăiesc bucuros pe-acest pământ,
Plin de pacea și iubirea Dumnezeului cel sfânt!

POVESTITORUL
Cu ochii plini de zâmbet și sufletul salvat,
Scăpat de-a sa povară, iertat de-al său păcat,
Tânărul acesta pe Domnu-a lăudat.
Căci a găsit în Domnul, tot ce a căutat
Ani de zile prin lume grăbit și-ngândurat,
Pacea și bucuria, așa cum a visat.
Chiar dacă pe-a sa cale v-antâmpina probleme,
De-acum el nu e singur, Stăpânul le va cerne,
Și nu va-ngădui nicicând asupra sa,
O cruce mult prea mare sau uneori, prea grea.
Ci va primi putere, căci Domnul îi va da,
Și cu credință-n Domnul toate s-or rezolva.
Iubind pe ai săi semeni, cum l-a iubit Hristos,
Va trăi printre oameni smerit și bucuros.
Fiind un bun exemplu, chiar vrednic de urmat,
Căci firea lui de-acum la cruce și-a lăsat.
Prin fapte și prin vorbe va încerca mereu,
Să-L arate la oameni pe Bunul Dumnezeu.
Căci omul fără Domnul, e gol, nu-i fericit,
Și-al său suflet tânjește să fie mântuit.
Când uneori pe cale, el va păcătui,
Va alerga la Domnul și va mărturisi,
Căci sângele ce DomnuL pe cruce a vărsat,
Curățește și astăzi, al nostru păcat.
Și prin faptele bune ce Domnu-a pregătit,
Va păși el pe cale mereu neobosit,
Fiind plin de speranță că într-o bună zi
Îl va vedea pe Domnul și pe ai Săi copii.
Dar pân-atunci cu pace și bucurie mare,
Va preamări pe Domnul prin trai și în cântare.
Cu frații de credință el se va bucura,
În Casa Domnului fericiți s-or închina,
Zâmbind și plini de pace, cu bucurie mare,
Preamărindu-L pe Domnul și dându-i Lui onoare!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 283
  • Favorită: 1
Opțiuni