Pregătește-ti Ieslea inimii !
Autor: Arancutean Eliza  |  Album: Pe urmele lui Isus  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de elizaarancutean in 03/12/2021
Pregătește- ți Ieslea inimii!

"căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este printre voi"
Luca 17

Când  clipesc stele pe ale cerului căi,
Inima vrea să zboare peste munți și văi,
Parcă mă cheamă Domnul, îngerii de sus:
''-Vino, Eu ţi-am deschis calea drept spre Isus! ''

Începe să cânte și vântul cel duios,
Cu o  voce caldă, ca vocea lui Cristos,
Cântând din harfă, cu iubire cerească,
Fulgii albi de nea încep să -mi vorbească:

-"Nu trebuie să zbori peste munte, mare,
Domnul e aproape, nu-i în depărtare,
Să primești și tu vestea cu bucurie,
Fii sărac în duh, fii păstor de câmpie!

In inima ta, există un loc prea sfânt,
Unde pământul întâlnește cerul sfânt,
Aprinde focul, veghează, căci, într-o zi,
Va sosi un înger trimis din veșnicii!

În inima ta, există un loc binecuvântat,
Cerul și pământul aici s-au cununat,
Coboară și  stai în genunchi, în Ieslea  ta:
-"Doamne, așa cum sunt vin în fața Ta!"

Pregătește-ți Ieslea, scoate spinii din ea,
Și presar-o cu flori dulci de nu - mă-uita,
Stai în genunchi, în fața Pruncului Isus,
Cântă ''Aleluia'' cu îngerii de sus!

Inima vrea să zboare peste munte și vale,
Să fiu aproape de a Domnului cale,
Parcă mă cheamă Domnul, îngerii de sus:
-''Vino, căci te așteaptă, în iesle, Isus! ''
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1787
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni