Ava!", adică "Tată!"

Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă
Duhul  Fiului Său, care strigă: „Ava!”, adică „Tată!”
Galateni 4/6

Haina nopții se întinde pe câmpie,
În cetate e parfum de veselie.
Orfan fiind, eu mai culeg rămurele:
-De-aș avea Tată, când eu am zile grele!

Obosit, flămând, adorm pe pământ tare,
Pe aripi de vis plutesc în depărtare.
Între gene zdrobesc o lacrimă fină:
-Unde e Floarea ce durerea alină?

În vis, intru într-o Iesle de nuiele,
Dar paie aurii străluceau pe ele.
Aici, gângurea un minunat Copilaș:
"-Sunt Luceafăr-de-zori pe cerescul imaș!"

Oglinda cerului, privirea curată,
Ochii Săi spun: "Dumnezeu e al meu Tată!
Duhul Domnului este peste Mine,
Tatăl ceresc Se îndură și de tine!

Vei avea și tu un Tată în veșnicii,
Și un Salvator trimis de El, pe câmpii.
Când vor veni dușmanii, secetă sau ger,
Strigă tare "Ava!" și uită-te spre cer!"

Iar raza de slavă, din ochiul Său senin,
A pătruns în mine ca un Suflu divin.
Mă simt liber ca și o pasăre albă:
-Sunt fiu de Dumnezeu cu cerească salbă!

M-am simțit un norocos orfan, prea voios,
Căci un duh de înfiere mi-a dat Cristos!
Fața-mi mâhnită o mângâia Cineva,
Dar eu tot mai strigam tare "Ava!","Ava!"

Mă trezesc din vis în zorile de slavă,
Văd păstori de oi, aud o mare zarvă,
Lângă mine, e un miel alb și curios:
-Rămâi, rămâi cu mine, Salvator Cristos!

Vântul dimineții repetă și acum:
-"Pe orfan, Eu nu îl voi părăsi pe drum!
Eu sunt al tău Domn, familie, Păstor,
Iar în strâmtorare, îți sunt și Salvator!"

Am fost cândva orfan, sunt un copil voios,
Căci un duh de înfiere mi-a dat Cristos!
Când vin dușmanii, secetă mare sau ger,
Strig către Domnul "Ava!" și mă uit spre cer!