Ascultă Cuvântul
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: Zbor spre lumină  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 01/11/2021
Motto: ""Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită,
care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultă-
tor uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.""
Amin! Iacov 1/25.
Ascultă Cuvântul, dreptarul mântuirii,
Că nu este alt cuvânt mai de folos;
Deschide-ți inima în vederea primirii
Fiindcă credința vine în urma auzirii,
Iar auzirea, prin cuvântul lui Hristos.

Ascultă cuvântul Evangheliei sfinte,
Lumină să-ți fie mereu pe cărare...
Că nu au fost, și nu vor fi, cuvinte
Precum Cuvântul cerescului Părinte -
Adevărat și vrednic de crezare.

Ascultă cuvântul Domnului în tăcere
Și strânge-l în inimă-ți neîncetat,
Că El ne luminează și ne dă putere
Să stăm în picioare, treji, în veghere,
Păzindu-ne inima să nu cadă-n păcat.

Ascultă Cuvântul cu băgare de seamă
Și-n inimă-ți strânge-l veghind,
Că este Cuvântul Celui ce ne cheamă
Să stăm lângă El, să nu avem teamă
De cel ce pândește la ușă răcnind.

Ascultă Cuvântul, cum Domnul ne cere,
Apoi, împlinește-L întruna prin faptă!
Că numai Domnul, cu veșnica-I putere,
Poate să ne păzească de orice cădere
Întărindu-ne pașii pe calea cea dreaptă.

Ascultă Cuvântul Său ce se vestește
Și poartă-L în inimă și-n cuget mereu,
Că cine cugetă la El și-L împlinește
Acela e iubit de Domnul că trăiește
În neprihănirea cerută de Dumnezeu.

Ascultă, dar, Cuvântul cu luare aminte
Și păstrează-L în adâncul inimii tale...
Și împlinind poruncile învățăturii sfinte
Vei ajunge-n locul pregătit mai înainte,
De Hristos în sânul Împărăției Sale. Amin!
Alba Iulia 1 noiembrie 2021


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 444
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni