Mă găsesc iarăși,
Dând târcoale
imperfecțiunii mele;
Și gândul
Și ochii
mi se alipesc
De aceleași imagini
plămădite din țărână.
Cu capul plecat
în semn de resemnare
în fața răului
ce sta alipit de mine,
M-a strigat
o rază de lumină
ce-nvia culorile
frunzelor căzute;
Glasul ei apăsat,
îmi vorbea doar mie
ca să privesc spre cer,
să-nțeleg că lumina
învie ce e căzut,
să pot vedea
zvonurile unei alte lumi,
ce este aproape
să renască.