Tu-mi cunoşti fiinţa, Doamne... vezi în inima din piept...
Ştii că-n nopţile târzii stau de veghe şi Te-aştept...
Tu ştii Doamne că iubirea ce Ţi-o port e cea mai sfântă
Şi adeseori, de dor, sufletul spre zări se-avântă
Şi aş vrea să Te-ntâlnesc sus, în cerul nesfârşit
Să Te-aud cum îmi şopteşti că de veacuri m-ai iubit,
Să mă mustri când greşesc, ca un Tată iubitor
Şi apoi, tot ca un Tată să îmi vii în ajutor...
Doamne, Tu-mi cunoşti fiinţa... ştii că-s slabă uneori
Şi greşesc pe-a vieţii cale când e cerul plin de nori
Parcă valul şi furtuna inima îmi copleşesc
Şi mi-e greu Părinte Bun, să mai iert... să mai iubesc!
Zi de zi păşesc spre Tine când uşor şi când mai greu
Dar simţind a Ta prezenţă sprijinindu-mă mereu
Tu-mi eşti Stâncă de salvare, Adăpost în vreme grea
Iar când teama mă apasă mă-nfăşori cu pacea Ta!
Tu-mi cunoşti fiinţa Doamne... sufletul doar Tu mi-l ştii
Ştii cât sufăr în tăcere când Te-aştept şi Tu nu vii
Mă gândesc că poate iarăşi chipul Tău am întristat
Când în alergarea lumii am greşit şi n-am vegheat
Dar mă-ncred în Tine, Tată... ştiu că nu mă vei lăsa
Căci eşti Domnul vieţii mele şi cunoşti fiinţa mea!

Vulcan-30-08-2021
Mary