ISTORIE
Autor: Moldovan Pavel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de anonimus56- in 25/08/2021

ISTORIE

Dumnezeu, cer ori pământ,
Le-a zidit, ca și adâncul,
Tainic folosind, Cuvântul.
Când Ioan, ucenicul Sfânt,
Ne scrie, pe pergament,
Chiar în noul, Testament:
-Mai întâi a fos, t Cuvântul
Și astfel, Cuvântul Său,
Era, de la DUMNEZEU
Și Era, chiar DUMNEZEU.
Veșnicii trecură-n vânt
Coborând, din Duhul Sfânt
Și din, Fecioara Maria,
Născutu-s- a în staul, Mesia,
Gavriil, Fecioarei Curate, i-a spus
Că Cel ce se va naște, va fi numit, Isus.
Magi străini, văzur-o stea
Care bolta lumina,
În cântecu-îngerilor
Mergea înaintea lor,
Urmărind-o au ajuns
Lângă grajdul, boilor
Unde s-a născut, Isus
Și s-au închinat adânc
La MESIA, pruncul Sfânt
Și arată-n slova cărții
C-a fost cu noi, Cuvântul Vieții.
Tot Ioan, ne-a arătat,
C-a lui sânge, ne-a spălat
Curățind -ORICE PĂCAT-
Păcate, mărturisind,
El, le șterge, rând pe rând,
Cine zice:
N-am păcate,
Va avea, de moarte parte
Și Îl face mincinos
Pe, Domnul Isus Hristos,
Adunînd pe mai departe
O mulțime de păcate.
Magii-n drum, ținură sfat,
I-au dat daruri, de-Mpărat.
Trăia pe atunci un rege rău,
Mai rău chiar decât, Nimrod
Pe care-l chema, Irod,
Ce se temea, că pe tronul său
Va fi, Isus, așezat,
Astfel, că acest neom
Tremura, pentru-al său, tron.
Poruncii imediat
Când, de Isus, a aflat,
La soldații săi, ritos
Nu cumva trăind, HRISTOS,
Să omoare copilașii
De la vre-o doi ani, în jos.
Pe părinții lui, Isus,
Îngerul i-a sfătuit
Să se ducă, în Egipt.
Era un copil vesel
Părinților, supus
Și plin de-nțelepciune
Băiatul, Isus,
În Egipt, au locuit o vreme,
Au revenit, când n-aveau
Motiv, de-a se teme.
Irod, sfârși de viermi mâncat,
Când îi sosise, clipa
Și-n urma lui s-a-nscăunat,
Irod Antipa.
Iosif, muncea, făcându-și meseria
Copilul, Isus, alături creștea
Învățând tâmplăria,
Maria-l privea, cu dragoste mare,
Întrebându-se, de ce va fi copilul
În stare
Când va crește, mare.
La sărbătoarea, de Paște, ce noi toți
O cinstim,
A urcat cu-ai săi, la Ierusalim.
La sfârșitul zilelor de sărbătoare
Isus, discuta cu-nțelepții
În Templu, stând in picioare,
Punând întrebări, răspunzând
La fiecare-ntrebare.
Învățații-l ascultau uluiți,
Când avea doar doisprezece
Anișori, împliniți.
Pe drumul, spre Betlehem,
Părinții-l căutau printre cunoscuți
Dar El, vorbea, în Templul evreu,
Acolo-n, Casa Tatălui Său.
Cuvântul acesta-ntrupat
Va fi, de păcate ucis,
El, care păcat niciodat,
Niciodat, n-a comis.
Moldovan Pavel
14.05. 2018.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 205
Opțiuni