CREDINȚĂ ȘI LEGE
Mă trezești în miez de noapte
Să-mi vezi privirile-ndreptate
Spre cer, urcând sau mai curând
Să mă-ntrebi de ce-n somn, plâng,
S-asculți ruga, pe care-o-ndrept
Către mila, celui Drept,
Celui ce-a trăit ocară,
VORBA REA, SĂ NU NE DOARĂ.
Celui mai Mare-mpărat
Ce-a venit, din Cel Preaînalt,
Să-ndreptăm credința toată
Către cel ce ne e, Tată,
Către Creeatoru-a toate
Ce și-a dat, Fiul, la moarte,
Iertând lanțuri de păcate
Ce lumii le-a dus, în spate
Credința-n el să ne fie
Calea către, bucurie,
Mai certă să o privim
Decât viața, ce-o trăim,
Mai pură ca, hiacintul,
Întinsă cât tot, pământul,
Infinită cum e, cerul
Și mai tare, ca oțelul.
Deci, s-avem credință vie,
În cerescul, Creator,
Să-l Slăvim, o veșnicie
PREGĂTITĂ TUTUROR,
Pregătită, nu impusă
Că avem drept, de-a alege,
O alegere ascunsă
În Dreapta Domnului, Lege,
Dar nu cere, Legea, iată
Din viata, de creștin
S-o-mplinim ca altădată.
FIUL SĂU, FIUL DIVIN,
A-mplinit-o, Cel Jertfit
Și în spirit și în slovă,
Prin credința, ce-am primit,
De păcate, ne absolvă.
Văzând cât ne străduim
Adevărul, să-l primim,
În suflet, orice creștin,
Chiar de mai, păcătuim.
Celui Preaînalt, i-arată,
Că n-ar vrea o judecată
Cuiva, devenit creștin.
Tatăl, putea de multă vreme
Credincioșii, să îi cheme,
Putea chiar, pe l-a-nceput
Însă mult mai mulți, a vrut.
Nu vrea nici un om, să piardă,
Nu vrea suflete, să ardă,
Fericiți, cu El, să fim
Lângă tronul său, Divin
Și prin jerfa, lui Mesia,
Să petrecem, veșnicia
A crede, nu-i lucru greu,
Adevăr fiind, Duhul Său.
Ne cunoaște și firește,
Că făptura, Își iubește,
Nu ne cere-un lucru greu
OAMENI FIIND, NU... DUMNEZEU! ! ...
Până încă mai e timp
Cereți viață, Celui Sfânt,
Să cereți, pân mai e har,
Să primiți, viața-n dar.
Moldovan Pavel
Dum. 22.08. 2021
ALBA