Ce vremuri trăim..
Autor: Paula D  |  Album: 3  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de PaulaD in 27/07/2021
O, Doamne Isuse, ce vremuri trăim. .
Dar nici nu ne pasă și nu ne gândim
Că-i foarte aproape venirea Ta iar;
Nimic nu ne mișcă, orice-i în zadar.

Departe, departe de Tine ne-am dus,
Nădejdea în lumea de-aicia ne-am pus;
Mulțime de semne sub ochi se-mplinesc,
Din goana nebună tot nu ne opresc.

În indiferență trăim ani la rând,
Prea rar către Tine se-ndreaptă-al nost' gând;
Și totuși, o, Doamne, ce mult ne iubești,
Că plin de-ndurare și milă Tu ești.

Ce-i scris în Scriptură-mplinești pas cu pas,
Puțină e vremea ce a mai rămas;
A Ta judecată începe curând
De la cei din frunte la omul de rând.

Sunt prea multe rele și nelegiuiri,
La culme-i păcatul, mai sus de gândiri;
De vine prăpădul să nu ne mirăm;
Necaz, chin, durere și plâns merităm.

Ajută-ne, Doamne, acum spre final
Să dăm importanță l-al Tău des semnal,
Sfinținu-ne viața, trăind mai frumos,
Să fim toți în Locul preasfânt, glorios.

Amin.

27 iulie 2021
https://pauladita.wordpress.com/
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 711
  • Export PDF: 1
Opțiuni