Chiar omul cel mai tare
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de Sus  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Bianca_P in 26/07/2021
Chiar omul cel mai tare astăzi
poate fi mâine prăbușit,
nu-ți face idol din cel trufaș,
nici nu-njosi pe cel smerit!

Chiar omul cel avut acuma
diseară poate fi sărac,
în bogăția pieritoare
să știi să nu te-ncrezi în veac.

Chiar cei mai sănătoși acuma
peste-o clipită pot fi morți,
gândește-te-nțelept la asta,
să știi mereu cum să te porți.

Chiar cei ce-s în palate astăzi
pot mâine-ajunge cerșetori,
mai trecător e-avutul lumii
cu mult ca visul scurt din zori.

Chiar cel viteaz azi poate-ajunge
să fie mâine-un laș fricos,
nicicând să nu te-ncrezi în oameni,
nici te mândri cu ce-i de jos.

Ci numa-n Dumnezeu te-ncrede
și-n sfântul Său Cuvânt curat;
acela care astfel face
va fi-nțelept cu-adevărat.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1584
  • Export PDF: 6
  • Favorită: 1
Opțiuni