Pe scara Lui
Autor: Bodea Florina  |  Album: Penita scrie Tata  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ninna93 in 30/05/2021
Dormit-am nopțile-n câmpie
Sub cerul înstelat de-atâtea ori
Si-acum fugar, îmi pun o piatră
La căpătâi, dar totul e-nfricoșător!

Adorm cu greu, dar se deschide Cerul
Și-o scara rezemată de pietroi
Cu vârful agățat de stele
Și îngeri coborând cu aripi moi.

Coboară, mă privesc și pleacă
În capul scării Domnul mă privește
O, Iacove, sunt Dumnezeul lui Avraam
Și-al tatălui tău, Isaac, cel care te iubește!

Eu sunt cu tine și te voi păzi
Unde vei merge și când te-i intoarce înapoi
Sămânța ta voi înmulți
Și țara ta va-ncepe de la-acest pietroi!

Te vei intinde la apus și răsărit
Și toți vor fi în tine binecuvântați deplin
Și m-am trezit înfricoșat că-i Casa Lui
Cu poarta Cerului, și-am zis: Amin!

De ce mi-e teamă? Că mi-e Tată?
Că e atotputernic, bun, milos și drept?
E sfânt! Mă ia cu reverență
Iau piatra, stâlp de-aducere aminte și aștept.

Și torn uleiul sfânt și zic: Betel
Mă voi întoarce, Tată, Tu cu mine stai
Căci vreau să intru în a Ta prezență-n fiecare zi
Să am Betel si-aici, și-acolo sus în rai!

Eu am făcut cu El un legământ
El a-mplinit tot ce a zis atuncea la Betel
Văzut-am îngerii de-atâtea ori cu mine
La Mahanaim și la Peniel!

Și schiopătez că m-am luptat în rugăciune
Dar scara Lui o urc în fiecare seară
E sfânt, e-nfricoșat, dar îmi e Tată
Cu mâinile intinse stă pe scară

Te-așteaptă și pe tine, vino
Inchină-te și teme-te de El
Apucă scara, aruncă-te în brațele-I
Ce la întinde peste Peniel!
Poezia am scris-o duminica seara la biserică, la noi la Peniel, la predica fratelui Beni B. despre teama de Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 318
Opțiuni