Mijlocitor
Autor: Moldovan Pavel  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de anonimus56- in 30/05/2021
Mijlocitor
Hristos, Tu, ești mijlocitor
La Dumnezeu, pentru popor,
Poporul ai cărui părinți
Au făcut primii pași,
greșiți.

Tatăl, așa le poruncea,
În ce-a cerut, a-L asculta,
Să lucreze, în Eden, ogor
Mâncând din rodul, pomilor
Să trăiască pururea,
că le dă spor.

Să nu guste fructu-oprit
Spre a trăi, la nesfârșit
Dar Șarpele, șiret vestit
Pe, Eva, a ademenit.
Cu glas mieros, o a-ndemnat
Să guste fructul, după plac,
nu s-a-nfrânat.

Deci, Dumnezeu, cum a aflat
Din, Raiul lor, i-a alungat,
Pe laturi, Heruvimi a pus
Să-nvârtă sabia, pe Cuș
Și la Pison și Eufrat,
Imediat i-a alungat.

Iar asta, c-au comis păcat,
De, Dumnezeu, n-au ascultat
Din pomul vieții, n-au gustat,
n-au apucat
Deci, din Eden, El, i-a gonit,
Imediat.

Adam, lucra pământ, cu pălămidă
Și asuda plin de obidă,
Recolta-i plină, cu omidă
Rozând din rodul, ce-l strângea,
Adam, plângea.

Iar, Eva, din greșeala ei,
Păstrând doar gustul dragostei
Supusă-n schimb, soțului ei,
În mari dureri, acum năștea,
Pe fiii care-i alăpta,
La sânul ei.

Noi, suntem toți urmașii lor,
fiind cândva toți un popor
Pe când trăia acel arcaș
La fel de rău și pătimaș,
Vrînd chiar să ajungă-n cer,
Numit Nimrod.

Atunci, Tu, limba le-ai schimbat
Nu-nțelegeam pe celălalt
Ca și acum, când lumea
În rău de fapt, așa de-odat,
Iar s-a schimbat.

Noi, am făcut un lucru rău
Că am distrus, Pământul tău,
Chiar cunoscând bine cuvântul
Că cei care distrug, Pământul,
Vor fi distruși, de Tine, Tată
Și judecați, de Fiul Tău, vor fi
Odată.
Moldovan Pavel
16.07. 2017.
Alba Iulia


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 251
Opțiuni