Doamne,Doamne
Autor: Fr.Pop Alexandru  |  Album: fara album  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de sergiu44 in 25/05/2021
Doamne, Doamne

Doamne, Doamne ia aminte
Azi la rugăciunea mea,
Din lăcașurile-ți sfinte
Dă-mi putere-n lupta grea.

Eu sunt slab, Tu fă-mă tare
Ca să biruiesc mereu,
Și să fiu în adunare
Gata pentru orice greu.

Să nu-mi părăsesc credința
Pe nimic azi pe pământ,
Să nu poată suferința
Să mă facă un înfrânt.

Orișiunde mă voi duce
Eu să fiu un bun ostaș,
Și să pot prin sfânta-Ți cruce
Să înfrâng pe-al meu vrăjmaș.

Doamne fă-mă prin pustie
Ca și stânca de granit
Ca să fac ce-Ți place Ție
O, Isuse Răstignit.

Ale mele gânduri pururi
Să le am la Tine sus,
Și-n a mării crunte valuri
Și la bine scump Isus.

Cu tot sufletul din mine
Să fac tuturor mereu,
Orișiunde numai bine
Astăzi în necazul greu.

Doamne, Tu acela care
Ești prea bun, curat și sfânt,
Fă-mă Tu în adunare
Să fiu pildă pe pământ.

Vestea bună s-o pot duce
Azi la orice păcătos,
Să cunoască a Ta cruce
Și al harului folos.



Domnul Isus Hristos să fie slăvit că te-a binecuvântat !
Adăugat în 09/07/2021 de 1sabadac
Statistici
  • Vizualizări: 571
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 1
Opțiuni
Ioan 20:15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”