Ca o mamă
Autor: Paula D  |  Album: 3  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de PaulaD in 20/05/2021
Așa cum o mamă oricând e în stare
Pentru-al ei copil ca să dea tot ce are
Și-i gata mereu să-i ofere slujire,
Să simtă căldură și multă iubire,

Așa Tatăl nostru enorm ne iubește,
Ne poartă de grijă și ne ocrotește;
Ne știe nevoia ce-n noi se ascunde,
Cunoaște și gândul ce-n minte pătrunde.

Tot El împlinește-orice gol, orice lipsă
Și toarnă belșugul din mâna-i deschisă;
Ne umple de har, bucurii, îndurare,
Și-n toate revarsă binecuvântare.

La pieptul Său blând ne-odihnim noi în pace,
Oricât cei din jur supărare ne-ar face;
Și-oricâte vești rele se-aud, n-avem teamă;
Să fim plini de pace Cuvântu-i ne cheamă.

O, ce minunat e s-avem așa Tată!
Nu ne lasă singuri nicicând, niciodată;
Din inimă Lui îi dăm cinste, mărire,
Onoare și slavă și-n veci mulțumire!

Amin.

20 mai 2021
https://pauladita.wordpress.com/
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 951
  • Export PDF: 1
Opțiuni