Pe când un plod fără chip eram,
În pântecele mamei abia de răsuflam.
Tu mă vedeai, mă cunoşteai.
Şi zilele vieţii mele le ştiai.

Iar când pe lume m-am născut.
Îmi dădeai sănătate, îţi eram plăcut.
Şi tot crescând păcătuiam
O, Doamne, nu te cunoşteam!

Dar Tu tot te descopereai,
Cu dragoste mă-nconjurai,
Spre crucea Ta mă îndreptai.
Tot mă chemai, şi mă chemai.

Până-ntr-o zi când m-am predat
Şi nicicând n-am mai regretat.
Nimic nu mai are valoare,
Decât să fiu pe-a Ta cărare.

Mai înfiat, sunt al Tău fiu,
Şi alt ceva nu vreau să ştiu.
Nu-mi trebuie nimic în lume,
Decât să port frumosul nume.

Nu vreau un loc de cinste sus.
Decât la crucea lui Isus.
Nu vreau averea pieritoare.
Tu-mi eşti averea cea mai mare.

Ce bine-i lângă Tine, Tată!
Nu vreau nimic, nici o răsplată.
Doar ca să stau la pieptul Tău,
Pe veci să mă ştiu robul Tău.

Nimic n-am de pierdut în viaţă,
Credinţa-n Tine mă înalţă.
Te laud şi Te preamăresc.
Şi-ţi spun cu lacrimi: “Te iubesc!”