Omule Unde alergi?
De ce vânturi ești purtat?
Și pe ce cărări străine
Rătăcești însingurat?

Ai pierdut pe drum iubirea
Și credința ai pierdut
Nu mai simți că Dumnezeu
ți-este Pavăză și Scut!

Te-a cuprins în brațe lumea
Cu-a ei falsă strălucire
Și-ai pierdut din suflet pacea
Ce-i născută din iubire

Te-a îmbrățișat păcatul,
Te-a cuprins îngrijorarea
Ai uitat că numai Domnul
Îți mai poate fi salvarea

Ți s-a spart un ciob din suflet
Dar, cuprins de nepăsare
Ai mai aruncat cu piatra
Spre cărări înșelătoare

Am privit spre râul acru
Care-ti lăcrima în suflet
Mă uitam cu dor să aflu
Al durerii tale cuget

Cum rănit de necuprinsa
Întristare ce-o aveai
Aștepta-i din cer răspunsul
Dar zadarnic zăboveai

Am văzut cum necredința
Ți s-a cuibărit în viață
Cum întreaga ta ființă
Era ca o vale-n ceață

N-ai privit atunci spre Mine,
Și-Am tăcut, n-am zis nimic
Si privind spre-a ta durere
Aș fi vrut să te ridic

N-aș fi vrut ca tu, un suflet,
Învelit cu suferința
Să nu afli fericirea
Să nu ști ce-i pocăința

N-aș fi vrut ca judecata
Să te ia de lângă Mine
Aș fi vrut să țin aprinsă
Flacăra iubirii-n tine

Am ales să-mi dau viața
Să te spăl cu al Meu sânge
Să te-nvălui cu iubirea
Ce s-a arătat la cruce

Și-am murit iertându-ti vina
Și ștergând al tău păcat
Te-am ales să fi lumina
În bârlogu-ntunecat

Te-am făcut un vas de cinste
Te-am făcut copil ales
Și am transformat sfârșitul
Inimii neînțeles

Într-un dor de veșnicie
În smaralde și rubin
Transformând iubirea vie
În parfum din flori de crin

Și acum, sunt tot cu tine
Sunt aici si voi mai fi
I-ar atunci când nu ți-e bine
Cheamă-mă și voi veni