Așa cum plâng salcâmii când ploaia nu mai vine
Și cum suspină liliacul în toamna cea târzie,
Dup-ale tale mângâieri mă simt atât de bine,
După cuvintele-ți frumoase ce vor să mă aline
Pe mine.

De n-aș fi fost atât de rău în anii mei aici,
N-aș fi știut că pot să fie și zile de regret,
N-aș fi stiut că e greșit să nu iubești și nici,
Să fim în lucrurile mari și-n cele mici,
Statornici.

Când un coșmar de vise sumbre,
În zbucium viața o târăște,
Un om acoperit de umbre,
Nu știe încotro să umble
Și unde.

Un salt în neant când am făcut
Și ne-am îndepărtat de Tine,
Te-am întristat și am știut
Că ne-ai creat și ne-ai născut,
Din lut.

În mine ai venit doar prin greșeli,
În remușcări le-am ințeles pe toate,
Am ințeles că Tu ne speli,
Că suntem răi, plini de-ndoieli;
Rebeli.