9

Habacuc cap. 3. (Rugăciunea prorocului H.)


Când am auzit, Doamne,
Tot ce-Ai vestit,
M-am speriat
Și m-am îngrozit.
Te rog, reânsuflețește-Ți lucrarea
Să se bucure omenirea
Că-Ți arăți, îndurarea,
Tu, Cel Ce vii la noi, dinTeman
Și din muntele, Tău, Paran.
Majestatea Ta, umple Cerurile
Și lauda Ta, pe Pământ,
Umple toate zările.
Strălucirea Ta, e ca a Soarelui,
Din mâna-Ți Sfântă
Raze pornesc.
Tăria mâinii Tale, creează cărările
În razele Tale, stele pălesc.
Înaintea Ta, ciuma se-ntinde
Și-o mare flacără,
Urma grabnic, cuprinde.
Te-oprești și pământul măsori,
Popoarele privești, popoarele
Cuprinse de fiori.
De frică, toate tremură,
Se sfărâmă munții, cei veșnici.
Întreg pământul se cutremură.
Dealurile vechi fruntea-și pleacă
Îi mistuie frica pe cei puternici.
Căile, DOMNULUI, îi fac să tacă,
Am văzut corturile, Etiopiei,
Pline de groază
Și colibele Madianului, speriate,
Fără apărare, reacție sau pază,
Fără ca mâna, DOMNULUI,
Să-i dea la o parte.
DOAMNE, greu îmi e să-mi vin in fire
Că ai încălecat pe caii Tăi
Si Te-ai suit în carul Tău, de Mântuire,
Te-ai mâniat, oare,
Pe râuri și Mare
De nu-și mai găsesc locul prin văi? ! ! ...
Arcul Tău, e dezvelit
Și toiegele Tale, de corectare-s
Legate prin jurământ.
Drum își vor face săgețile și cale
Și grozave-s când șuieră-n vânt.
MunțiiTe-au văzut și s-au cutremurat
Torenții vuiesc,
Adâncul, glasul și-a înălțat
Și ale sale mâini
Ridică spre înălțimi.
De strălucirea săgeților, Tale,
S-au oprit, Lună și Soare.
Și scânteierea năprasnicei suliți
A scos ingrozite, popoarele pe uliți
De nu-si mai revin în fire,
Blocate, de spaimă și mute, de uimire.
Pentru poporul, Tău
Și a Unsului, Tău, mântuire
Dezgolit-ai casa celui, Rău,
Din vârf, prin acoperișul ei,
Capetele-ai străpuns dușmanilor,
Tăi
Cu caii, Tăi, pe mare ai mers
Pe spuma apelor mari,
De-ai pus pe fugă, inamicii, Tăi tari,
Inlemnind de groază un întreg Univers.
La glasul, Tău, m-am cutremurat
Fălcile, gura, mi-au încleștat
Fiindcă-n ziua când asupritorul,
În popor lovește
Cine oare, DOAMNE, se mai odihnește? ? ...
Chiar dacă pomii nu mai dau roadă
Iar câmpiile și pășunile nu dau verdeață
Turme mari dacă de foame mor,
Ochii mei, Stăpâne-or să Te vadă,
Or să Te vadă, Doamne, la față
Pe Tine, tăria mea și-a întregului
Meu, popor.

Moldovan Pavel
31 oct. 2020.