Mama și copiii

1. Într-un sat îndepărtat,
Ce de lume e uitat,
Singur între munți și văi,
Între păduri și mări...

2. O casă de abia se zărea...
Printre frunze, soarele zâmbea
Și apa, cum lin curgea,
Ce frumos se vede priveliștea!

3. Și cum păsărelele cântau,
Din pom în pom zburau,
Pe Dumnezeu Îl lăudau
Pe El Îl binecuvântau...

4. În casă locuiau
Mama și copiii,
Copii ai Domnului Isus,
Copii ai Tatălui de sus.

5. Și acești frumoși copii,
De la marginea pădurii,
Privind ce frumoasă-i priveliștea
Încep a se juca...

6. Cum copiii afară se jucau,
Despre Dumnezeu cântau...
Erau copii, erau fericiți,
De a lor mamă, iubiți.

7. Mama uitându-se la ei,
Cât erau de mititei,
Cum frumos ei se jucau,
Pe Dumnezeu Îl lăudau...

8. Ce bucurie-n sufletul mamei,
Lăudând pe Domnul Slavei!
Pentru acești frumoși copii,
Pentru ai săi fii...

9. O mamă prea fericită,
De ai ei copii iubită,
Mereu Lui se ruga
Pentru binecuvântarea sa.

10. Copiii împreună la adunare,
Cu mama mergând pe cale,
Merg voioși și-s bucuroși,
Slăvindu-L pe Hristos.

11. Copii crescuți în adunare,
Mergând pe a Sa cale,
Cu dor și lacrimi cântau,
Pe Dumnezeu Îl iubeau.

12. Copii cu frică și temere,
Pentru Cuvântul Său,
Uniți în rugăciune,
Un exemplu pentru lume.

13. Cât de mici copiii erau
Lui mereu se rugau.
Pe mama o iubeau,
Lui Dumnezeu Îi slujeau.

14. Copiii au început să crească,
Pe mama s-o părăsească...
Și apoi încet, încet
Pe El să nu-L mai slujească.

15. Au apucat pe căi greșite,
Cu atâta ură și ispite...
Cu lucruri necurate,
Și urâciuni blestemate...

16. S-au întors în păcat,
De Dumnezeu s-au lepădat,
Căci acum ei au crescut,
O nouă viață și-au făcut...

17. Pe mama, rar o vizitează
De când pe calea asta largă...
Ei viața și-o petrec,
Acolo unde se înnec-

18. Dar mama, atât de dezamăgită,
De ai ei copii, rănită,
Tot pe genunchi se așează,
În fața Lui lăcrimează...

19. Credincioasă ca altădată,
Copiii, pe brațe îi poartă,
Căci la fel de mult îi iubește,
Căci prin Domnul se-ntărește.

20. Bucuria din sufletul mamei,
S-a rătăcit în lung și-n lat,
Căci pe Domnul L-au lăsat
Și altă cale au urmat...

21. Noaptea, nu sunt acasă,
Sunt pe căile lumii - aleasă...
Sunt prin locurile murdare,
Pe căile cu chin și jale...

22. Ea perdeaua și-o trage din geam,
Și cum ploaia bate pe lan...
Și privește prin ploaia deasă,
Copiii, nu se întorc acasă?

23. Oare, au uitat de mine?
Oare, nu știu că au o mamă?
Oare, nu știu că vărs lacrimi?
Oare, nu le e teamă?

24. Cu vocea ei duioasă,
Copiii îi chema în casă...
Despre Dumnezeu le vorbea,
Despre mare iubire a Sa...

25. Dar acum, strigătul ei,
Nu mai are nici-un farmec,
Căci nu mai sunt mititei,
Să fie mama după ei...

26. Într-o zi, sărmana mamă,
Pe corp i-a apărut o rană.
Suferințe lungi și grele,
Suferințe cu sare peste ele...

27. Tot mai dureroasă a devenit
Rana ce i s-a înfipt...
Tot mai grea e viața sa,
Și pacea a plecat de lângă ea...

28. Tot cu gândul la ai săi fii:
Oare, pe unde or fi?
Căci e slabă și bolnavă,
Pe copii ar vrea să-i vadă...

29. Boala a răpus-o la pat,
Și tot mai descurajată,
Căci copiii nu o vizitează,
Lângă ea nu se mai așează...

30. Acasă ei s-au întors,
Dar, prea târziu a fost...
Căci mama a plecat,
În urmă i-a lăsat...

31. Un lucru o mai frământa,
De cei din urma sa...
Căci singuri vor rămânea,
Pribegind în lumea rea...

32. Acum, acești doi frați,
Pe mama ar dori s-o vadă...
Cum le pune pe masă
Pâinea, supa caldă...

33. La mormântul mamei,
Pe genunchi îmbrățișați,
Plâng acești doi frați,
Cu capul în pământ, întristați...

34. Ea a plecat la Domnul
Călătoria și-a sfârșit
Pe Domnul l-a urmat
Și Lui i s-a predat