Trăiam o viață liniștită... Din când în când se ridica
Un val ce mai bătea în barcă dar barca nu se răsturna
Și dacă se iscau furtuni aveam străjeri să le strunească
Iar viața revenea plăcută neîncetând să înflorească
Dar vai... s-a întâmplat ceva și-o boală crâncenă și hâdă
De undeva a-nmugurit și-a reușit să se ascundă
Și ca un hoț a cotropit pământu-n lung și marea-n lat
Și timp îndelungat ne-a frânt și pacea nu am mai aflat...
Din viața noastră liniștită a mai rămas o amintire!
Acum e teamă și durere și răni adânci și amăgire...
Parcă și oamenii sunt altfel... nepăsători, nu mai iubesc
Și dacă unul a căzut din drumul lor nu se opresc!
Mi-e dor de liniște și pace... de cântec răsunând în noapte
Mi-e dor de hohote de râs... mi-e dor de dans... mi-e dor de șoapte
Și mult mi-e dor de oameni buni ce încă știu să mai iubească
Și se unesc în strâmtorare prin greutăți să biruiască!
Iar uneori, când plânge cerul cu lacrimi mari peste pământ
Umilă, mă aplec în rugă și mă îndrept spre Cel ce-I sfânt:
”O, Tată scump... întoarce-Ți Fața și mai privește către noi!
Nu-Ți cerem aur nici argint doar... dă-ne viața înapoi!”

Vulcan-17-03-2021
Mary