Doamne, cât de minunat vorbești sufletului meu...
Autor: Maria Luca  |  Album: Balsamul din cuvinte  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de maria23luca in 18/02/2021
Doamne, cât de minunat
Știi inimii să vorbești
Când prin tot ce mă-nconjoară
Îmi șoptești că mă iubești...
Mă trezești în zori de zi
Cu o dulce-mbrățișare
Printr-o rază luminoasă,
Prin căldura de la soare...
Sufletul tresaltă-n mine
Îmbătat de bucurie
Când în taină îl atingi
Și-mi vorbești de veșnicie
Iar atunci privesc uimită
Către cerul nesfârșit
Și-Ți șoptesc înfiorată:
Mulțumesc că m-ai iubit!
Mulțumesc că-mi ești aproape
Chiar și-atunci când valuri grele
Vor să-mi clatine credința
Lovind barca vieții mele...
Mulțumesc pentru lumină,
Pentru apă, pentru cânt,
Mulțumesc de apa vieții
Izvorâtă din Cuvânt...
Mulțumesc că mi-ai fost Stâncă
În furtuni și vijelii
Mulțumesc că în durere
Și mai mult mă vei iubi
Și m-aplec cu reverență
Iar și iar la tronul Tău...
Doamne cât de minunat
Vorbești sufletului meu!

Vulcan-18-02-2021
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 583
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni