Povestea Iordanului

Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”

Soarele e mândru în carul său, de sus,
Iordanul așteaptă să revină Isus,
Valuri de oameni așteaptă în pustiu,
Să se întoarcă la Dumnezeul cel viu.


Soarele salută Iordanul de smarald,
Își oglindește chipul în valul cel cald,
Cum floarea așteaptă prima rază de sus,
Iordanul Il așteaptă cu dor pe Isus.


Aripa vântului mângâie Israel,
Iordanul își aduce aminte de cer,
Întrebările curg și ele an de an:
-Ce ai văzut de când curgi, bunule Iordan?


-Un om îmbrăcat în lână de cămilă
Era solul Celui ce urma să vină:
"Eu sunt glasul Celui ce strigă în pustiu,
Neteziți calea pentru Domnul cel viu!"


L-am văzut pe Isus în haină umilă,
Cu privire cerească, plină de milă,
Când a pășit în apele acestui râu,
L-a sfințit pe vecie și L-a făcut viu!

Când m-am atins și de a lui Isus Față,
Valurile mele au căpătat viață,
Împărăția cerului e aproape,
Mântuire să dea doar Mesia poate!

Am văzut și cerul deschis ca o floare,
Duhul în chip de porumbel, dinspre soare,
Am auzit și glasul Tatălui slăvit:
-"Acesta este Fiul Meu cel Preaiubit!"


Valurile mele sunt verzi inelușe
La Bobotează, sunt și mai jucăușe,
Se rotesc, chiar se întorc toate înapoi:
"-Îl vedem pe Isus, e aici, printre noi!"


Valurile mele-L așteaptă pe Isus,
Cum floarea așteaptă rouă sfântă de sus,
Și valuri de oameni așteaptă în pustiu,
Se vor întoarce chemați de Domnul cel viu!