Hristos, în inimă Se naște
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: Zbor spre lumină  |  Tematica: Nașterea Mântuitorului
Resursa adaugata de ioanraul in 06/12/2020
Motto: (Matei 2:16) ""Atunci, Irod, când a văzut că fusese înșelat de
magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să omoare pe toți pruncii de
parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate
împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.""

Și s-a mâniat Irod atât de tare
C-a dat porunca plină de cruzime
Ostașii să alerge în graba mare
La Betleem și în împrejurime

Și să omoare pruncii de îndată -
Pe cei de la doi ani în jos,
Crezând că, astfel, o să poată
Să Îl omoare pe Hristos.

Că se temea prea crudul împărat
Că-n zilele care aveau să vină
Își va pierde tronul, și-i va fi luat
De Cel căruia magii i se închină.

Se tulburase nespus de mult Irodul
La vestea nașterii a lui Hristos,
Și tulburarea cuprinsese și norodul
De la mai mari, la oamenii de jos.

Așa-i când află vestea oamenii firești,
Adesea sunt cuprinși de tulburare,
Căci EUL, acest irod al firii pământești,
Se teme, îngrozit, de detronare.

Ori când Hristos în inimă se naște
Și EUL știe că nu e doar un zvon,
Se împotrivește nevrând a recunoaște
Că Cel născut e îndreptățit la tron.

Și vine vrăjmașul plin de răutate,
Ispititorul care-l ațâță și mai tare,
De se cutremură a inimii cetate
De planurile lui ucigătoare.

Că inima în care stăpânește firea
La tot ce înseamnă rău poftește,
Dar cea în care s-a născut IUBIREA -
Dorința de a face rău se risipește.

Vai ție, sărman Irod! Sărmane EU
Cum tu aduci asupra ta năpasta!
Hristos e Cel Născut din Dumnezeu,
Hristos nu e din lumea asta!

Altfel S-ar fi născut într-un palat,
În grija unor doctori pricepuți -
Nu într-un staul la margine de sat,
Înconjurat de oi și de mieluți.

Ai fost vrăjmaș al Fiului ceresc
Și ai făcut, Irodule, atâta rău,
Că o să pierzi și tronul pământesc,
Și mântuirea sufletului tău.

Dar Dumnezeu, în marea-I îndurare,
Nu dorește moartea celui păcătos...
Numai la El găsești și milă, și iertare
Dacă Se naște-n inimă-ți Hristos.

A-L accepta în inimă ca să Se nască
Înseamnă să te lepezi de firescul EU
Și ființa ta întreagă să Îl recunoască
Ca Domn, și Împărat, Și Dumnezeu.

Deci, vino la Isus și roagă-te fierbinte
Și spune-I arzătoarea ta dorință,
Că El mai are multe daruri sfinte
Pentru cine Îl primește cu credință.

Și dacă ai visat o lume minunată
Mai încărcată de iubire și frumos,
O vei găsi în inima-ți schimbată
În care S-a născut Hristos. Amin!

Alba Iulia 6 decembrie 2020.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2606
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni