De o vreme e un gând ce mă chinuie, m-apasă
De e noapte sau e zi el în pace nu mă lasă
Se strecoară-n mintea mea și apoi o răscolește
Și cu fiecare zi prinde aripi și tot crește...
Vreți să știți ce îmi șoptește gândul cel înverșunat?
”Azi ai mulțumit destul Celui care te-a creat?
Oare-ai mulțumit de pâinea ce pe masă aburește?
Mulțumit-ai pentru faptul că din ceruri te iubește?
Te-ai pus astăzi pe genunchi s-aduci sfântă mulțumire
Pentru haine, pentru apă, pentru har și fericire?
Dar mai mult de toate-acestea oare știi a mulțumi
Pentru aerul curat ce-l respiri în orice zi?
Sunt așa de mulți bolnavi ce-și doresc să tragă-n piept
Aerul ce-aduce viața... dar nu pot și nu e drept!
Tu ești privilegiat dar n-o știi și-mi pare rău
Oare astăzi pentru aer, mulțumești Lui Dumnezeu?”
Gândul, parcă supărat mă ghiontește... nu mă lasă,
Mă împinge pe genunchi și povara lui m-apasă:
”O, Părinte Bun din ceruri iartă-mă că n-am știut
Mulțumi îndeajuns pentru tot ce am avut
Dar în seara asta Doamne, vreau să chem Numele Tău,
Ca un Scut peste pământ să alunge tot ce-i rău,
Vreau să-Ți spun că n-am cuvinte să-Ți șoptesc cât Te iubesc
Și cu-adâncă umilință pentru aer... MULȚUMESC!”!

Vulcan-13-11-2020
Mary